Miercurea brașovenilor / Schi cu 50% reducere în Poiana Brașov

Miercurea brașovenilor / Schi cu 50% reducere în Poiana Brașov.
De mâine, 6 decembrie, începe programul „Miercurea brașovenilor”, derulat de Primăria Brașov și Ana Teleferic, în cadrul căruia iubitorii sporturilor de iarnă cu domiciliul în Brașov vor putea schia sau să se dea cu placa la tarife reduse cu 50%.
În acest moment, pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul au un strat de zăpadă bătută de peste 25 cm, astfel că mâine se va schia în condiții bune.
Miercurea brașovenilor / Schi cu 50% reducere în Poiana Brașov
„De mâine începe ziua dedicată iubitorilor de schi și snowboard din Brașov – «Miercurea brașovenilo», ziua în care, deși oricine poate schia, brașovenii plătesc doar jumătate din tarifele de transport pe cablu. Este un program așteptat de mult timp de schiorii și snowboard-erii din orașul nostru și mă bucur pentru că am reușit, în urma negocierii cu Ana Teleferic, care deține majoritatea sistemelor de transport pe cablu, să oferim această facilitate“, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit BrașovCity.ro.
Se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel și Doamnei (cu acces la telescaunul Ruia). De asemenea, vor fi deschise și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion.
Toate detaliile despre sezonul de schi 2023-2024 din Poiana Brașov, inclusiv prețuri la transportul pe cablu – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

