MA RA MU vă așteaptă în Piața Sfatului
MA RA MU vă așteaptă în Piața Sfatului
Suita de concerte și colinde oferite de municipalitate în cadrul evenimentului „Brașov, oraș din poveste” aduce astăzi pe scena din Piața Sfatului un concert de colinde care îmbină muzica arhaică și cea contemporană,
,,Muzica unește oamenii, Crăciunul unește familia. Deși fiecare dintre noi are proiectele lui separate, sărbătorile de iarnă ne găsesc mereu împreună. Ne-am dorit ca atmosfera sonoră a vocilor noastre, completată de cea vizuală să împletească cele două lumi: cea contemporană și cea arhaică. Fiecare detaliu a fost ales pentru ca vechiul și noul să se îmbine într-un mod firesc și natural, iar fiecare alegere pe care am făcut-o a fost gândită în așa fel încât să existe unitate. Dorința noastră este să transmitem mai departe cântul. Am umblat prin sate să ascultăm poveștile bătrânilor și să culegem melodii uitate și știute numai de ei. Lucruri care deși au fost acoperite de «praful» trecerii timpului, poartă cu ele istorii nespuse”, se prezintă artiștii de la MA RA MU.
Evenimentele sunt organizate de Centrul Cultural Apollonia, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.