Timp liber

Junii vă invită astăzi la „Marțea cu plăcinte”

Junii vă invită astăzi la „Marțea cu plăcinte”…

Astăzi, marți 22 aprilie, la ora 17.00, Grupul Junilor Tineri vă așteaptă în Piața Unirii, unde, conform obiceiului, cântă troparul Învierii de trei ori la Troița Căpitanului Ilie Birț, dansează Hora Junilor, aruncă buzduganul și împart plăcinte participanților la eveniment.

„Marți după Paști, de pe la două după-amiază, Junii se duc de la vătaf la crucea din Prund și de acolo pe Coasta Prundului.

De e vreme bună, la Junii de companie le aduc mumânile câte o sticlă goală și plăcinte pe tavă, plăcintă cu brânză ori cu griș cu lapte, ori cu orez cu lapte, ori cu tăiței cu lapte și uscățele, cu gura paharului, perinițe, ouă roșii, boboanțe, ori și portocale.

Și vătaful își taie de la fiecare fecior din plăcintă jumătate ori mai puțin, de o ia pentru el și din ce-a rămas, fiecare fecior taie bucăți și le așează pe tavă și sticla o umple cu vin din butoi și se pun câte două ori trei, câți sunt de mulți și își iau câte un lăutar-doi și umblă pe la mese pe la oameni, în grădina Jepului și la Gheorghiță al Florii în grădină, pe la neamuri, prieteni, la cunoscuți, le dă Cristos a înviat! și le întinde tava de-și iau ce poftesc de pe ea și le dau de închină și vinul din sticlă și cel de la masă pun în loc pe tavă altceva: ouă, portocale, care ce are; apoi Junii merg la altă masă și tot așa și cât umblă, lăutarii le zic întruna marșul Junilor.

Seara se coboară mai întâi în Prund și de acolo se duc la armașul cel mare de le face masă”, descria sărbătoarea, la 1890, folcloristul și etnograful George Pitiș, amintit de Primăria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button