Timp liber

Invitație la film, pe 24 ianuarie, la Brașov

Invitație la film, pe 24 ianuarie, la Brașov…

În data de 24 Ianuarie, in Ziua Unirii Principatelor, va avea loc proiecția filmului „Mihai Viteazul Prințul intrat în legenda Europei”.
„Evenimentul va avea loc miercuri, 24 Ianuarie, de la ora 13 00, la Cinema One Laserplex din Centrul Coresi. În rolurile principale sunt binecunoscuții actori Denis Ștefan, Maia Morgenstern și Nicodim Ungureanu. Regia este semnată de Mihaela Mihai. Producția a fost filmată și în Brașov și aduce în exclusivitate informații descoperite chiar în aceste locuri, în orașul în care Mihai Viteazul a făcut patru popasuri. Filmul a fost prezentat la lansare și în două festivaluri internaționale, în Franța și America”, se arată într-un comunicat promovat de Primăria Brașov.

Producția cinematografică se bazează pe documente și declarații, în premieră, ale prof. pr. dr. Vasile Oltean, teologul care a descoperit in Brașov un manuscris rar despre Mihai Viteazul și obiecte aparținând domnitorului. Filmările au avut loc la Biserica Sfântul Nicolae și Muzeul Prima școală românească, locul care adăpostește în Șcheii Brașovului și prima piesă de teatru cu subiect românesc, scrisă de un român, care vorbeste despre domnitor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button