Invitată specială la Opera Brașov
Invitată specială la Opera Brașov
Sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opera „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti. Dar cum reprezentanția e sold out, vineri, de la ora 11.00, tot în Sala Operei Brașov, melomanii sunt așteptați la repetiția generală cu public a spectacolului. Preț bilete: 30 lei. Biletele pentru acest eveniment se pot achiziționa atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei.
Lucrarea a fost jucată pentru prima dată în istorie pe 3 ianuarie 1843, la Sala Ventadour de la Théâtre Italien din Paris și a avut un succes răsunător. „Don Pasquale” este considerată o capodoperă a genului, fiind cea mai populară dintre cele 66 de lucrări ale lui Donizetti, precum și una dintre cele mai populare opere comice italiene, celelalte fiind „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini și „Elixirul dragostei”, compus tot de Donizetti.
Premiera lui „Don Pasquale” din Italia a avut loc la La Scala din Milano pe 17 aprilie 1843; prima reprezentație la Viena a avut loc la Kärtnertortheater o lună mai târziu, o producție la care a participat însuși Donizetti. În Anglia, opera a fost prezentată pentru prima dată la 29 iunie 1843 la Her Majesty’s Theatre din Londra.
Donizetti a compus o operă strălucitoare, atrăgătoare pentru spectatori, dar deosebit de dificilă din punct de vedere al interpretării, atât vocale, cât și dramatice, din partea soliștilor. Acțiunea din „Don Pasquale” are loc la Roma, la mijlocul secolului al XIX-lea. Această operă comică are o temă mereu actuală: căsătoria nepotrivită: un bătrân bogat şi singur se decide să se căsătorească, soţia trebuind să îndeplinească două calităţi – frumuseţe şi, mai ales, tinereţe. Întâmplările pline de umor şi farsa în care este prins îl vor trezi pe Don Pasquale la realitate: fiecare vârstă are frumuseţea sa.
Distribuția: Don Pasquale – Marian Rește, Norina – Gloria Tronel (invitată), Ernesto – Liviu Iftene, Doctor Malatesta – Alexandru Chiriac (debut), Notarul – Andromeda Nemeș, Statuia – Daria Nicoară (debut). Balerini: Dorin Mirea, Adrian Scriminț. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent mișcare scenică: Alexandra Scriminț. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Cristina Roșu.
Sunteți invitați să o urmăriți pe soprana Gloria Tronel, invitată, pentru prima dată la Opera Brașov, pentru a interpreta rolul fermecătoarei Norina din această operă.
Soprana Gina Gloria Tronel este câștigătoarea a nu mai puțin de trei premii la cea de-a X-a ediție a Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco” din Paris din toamna anului trecut, concurs din al cărui juriu a făcut parte și directorul artistic al Operei Brașov, Mihai Irimia. De altfel, una dintre distincții a fost oferită din partea instituției brașovene, alături de Marele Premiu „George Enesco” și Premiul Orchestrei Colonne.
În vara anului 2023, tânăra artistă a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „Manhattan Music Competition” din New York, prilej cu care a fost invitată să cânte la Carnegie Hall, în Gala evenimentului; a obținut, de asemenea, Premiul I la Concursul de Canto din cadrul Festivalului Mimas din Insula Procida (Italia). Este distinsă cu Premiul „Jessica Pratt”, înmânat personal de marea soprană, în calitate de președinte al juriului Concursului Internațional de Canto „Ottavio Ziino” de la Roma, în septembrie 2023.
Gina Gloria Tronel s-a născut la Orléans, având părinți de origine română și franceză. A obținut diploma de licență în interpretare vocală la Universitatea Națională de Muzică din București (2012 – 2017), apoi a urmat cursuri de master la Conservatorul Regal din Anvers. A petrecut un an la Academia Europeană de Operă din Florența, înainte de a se alătura Operei Regale Daneze din Copenhaga, în 2020.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.