Timp liber

„Iarba dintre ruine” – o lecție de curaj și speranță

„Iarba dintre ruine” – o lecție de curaj și speranță

Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Despărțământul ASTRA „dr. Nicolae Căliman” din Codlea și Editura „Vatra Veche”, are plăcerea de a vă invita joi, 17 iulie 2025, de la ora 18.00, la lansarea volumului „Iarba dintre ruine”, semnat de Iulia Dănilă.
Apărută recent la Editura „Vatra Veche”, această carte este a doua lucrare a autoarei și se remarcă prin autenticitate, sensibilitate și forță interioară. Volumul reunește reflecții și sfaturi inspirate din experiențe personale profunde, transformate în resurse de motivație și vindecare pentru cititor.
„Iarba dintre ruine” este o mărturie a luptei, dar și a regăsirii de sine. Cu o voce sinceră și blândă, Iulia Dănilă reușește să transmită un mesaj puternic: că fiecare om, indiferent de greutăți, poate înflori chiar și în cele mai aride condiții. Este o carte care inspiră, încurajează și oferă speranță – o pledoarie pentru asumare, perseverență și iubire de viață.
Sper ca prin cărțile și discursurile mele să le dovedesc persoanelor cu dizabilități că iarba crește și printre ruine…”, spune autoarea. Cu această lucrare, Iulia Dănilă își consolidează vocea publică și rolul de model pentru toți cei care caută sens și curaj. Evenimentul va fi moderat de Nicolae Băciuț, directorul Editurii „Vatra Veche”, și Mircea Dragoș, președintele Despărțământului ASTRA „dr. Nicolae Căliman” din Codlea.
Lansarea are loc în cadrul unei seri dedicate reflecției, dialogului și redescoperirii forței personale prin literatură. Publicul este invitat să cunoască un om și o poveste care pot schimba perspectiva asupra vieții.
Intrarea este liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button