Grupul Om Bun sărbătorește 30 de ani de existență
Grupul Om Bun sărbătorește 30 de ani de existență
Grupul Om Bun împlinește 30 de ani de activitate scenică, iar momentul va fi celebrat printr-un eveniment special, ce va avea loc pe 18 octombrie, la Centrul Cultural Reduta. Artiști reprezentativi pentru muzica folk vor urca pe scenă: Dan Manciulea și Mircea Bodolan, poeții Alina Caraghin și Sorin Poclitaru și mulți artiști brașoveni: Mihaela Pop, Iulia Caraiman, Mircea Vanca, Titus Constantin, Ionel Erimia, tinerii din Grupul Glas și Grupul Muguri.
Se anunță un adevărat regal muzical de cel puțin trei ore, ce va fi completat cu o lansare a noului album marca Om Bun, pe care veți găsi melodiile cele mai noi ale grupului.
De asemenea, va avea loc și lansarea de carte, volumul de poezii „Omul iubirii”, autor Codruț B. Dumitru, fondatorul Grupului Om Bun.
Și pentru acest eveniment s-a realizat un Parteneriat pentru Ajutor, între Asociația Dacia Folk Brașov, Asociația Rază de Speranță și Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice „Sf. Haralambie” din Brașov, parteneriat prin care Grupul Om Bun va contribui prin donație la un fond special pentru sprijinul cauzelor apărate și susținute de cele două ONG-uri partenere – o șansă pentru copiii cu autism și îngrijirea persoanelor cu dizabilități fizice.
Grupul Om Bun este actualmente un mix de generații, având ca stil muzical un acustic fusion.
Componența actuală: Cezara Adriana Beleaua – percuție cajon; Teodora Emilia Beleaua – vioară, voce; Codruț B. Dumitru – chitară, voce. Andrei Mihai Surdu – pian, voce. Colaborator: Gabi Isac – bass.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.