Timp liber

Film – Retour à Ithaque / Întoarcerea în Havana

  • retour-a-ithaque-intoarcerea-in-havana_2.jpg
 
Premiat la două importante festivaluri internaționale de film: Veneția și San Paolo, “Retour à Ithaque / Întoarcerea în Havana”, va putea fi vizionat la cinema Cityplex – Eliana Mall în perioada 14 august – 27 august,  dar numai sâmbătă, 15 august, de la ora 22:00, cumperi de la bar produse de minim 8 lei și vezi filmul GRATIS.
 
SINOPSIS
 
Apusul, pe o terasă situată deasupra Havanei. Cinci prieteni s-au întâlnit să sărbătorească întoarcerea lui Amadeo după 16 ani de exil. De la apus până în zori s-au lăsat în voia amintirilor povestind despre tinereţea lor, despre grupul pe care îl formau atunci, despre încrederea în viitor, dar şi despre dezamăgirile suferite. „Prin destăinuirile aduse de revenirea acestor personaje în Cuba, am încercat să construim un portret probabil şi realist al acelor bărbaţi şi femei care în tinereţile lor participau activ în viaţa socială a vremii şi care, la fel ca mulţi alţii, au visat că roadele sacrificiilor din prezent (acum trecut) vor fi culese în viitor”, a declarat Leonardo Padura, scriitor si jurnaist cubanez, autor al romanului Povestea vieții mele, care stă la baza filmului.
 
PADURA DESPRE FILM
 
„Întoarcerea în Havana este povestea unor vieţi şi prin ele, povestea generaţiei mele. Cu siguranţă nu este singura perspectivă posibilă, dar fără îndoială este reflectarea incertitudinilor, speranţelor, realizărilor şi frustrărilor multor cubanezi – aruncaţi cu cruzime în larg prin valurile istoriei unde mulţi dintre ei nu au găsit un ţărm sigur. Aceasta poate fi povestea Cubei de astăzi. Pot exista şi alte perspective – de fapt, chiar sunt, dar cu regizorul acestui film, prin această poveste am încercat să ne deschidem ochii şi minţile faţă de o realitate tragică a prezentului – a Cubei zilelor noastre unde este uşor să găseşti multe poveşti de viaţă asemănătoare cu cele ale lui Amadeo, Tania, Rafa, Aldo şi Eddy”.
 
REGIZORUL LAURENT CANTET DESPRE FILM
 
Întrebat despre modul în care a transpus emoția pe ecran, regizorul filmului, Laurent Cantet, a declarat: „De obicei sunt mai reţinut: depind mai mult de substratul ascuns în text lucrând la elementele dintr-o scenă care ar putea crea diversiune. De data aceasta mi-am permis să filmez lamentările şi exploziile furiei. Scriitura lui Padura m-a invitat să aleg această cale pe care m-au condus si actorii. Astfel, filmul ia un grad de emoţii pe care am putut să le simt de la primele repetiţii şi din serile petrecute acolo”.
 
Trailerul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=p3f2s6y9kXI
 
Așadar, te așteptăm la film ! 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button