Timp liber

Filarmonica Braşov. Sold out la toate concertele din această lună / Programul din ianuarie 2026

Lunile decembrie și ianuarie aduc la Filarmonica Brașov o succesiune de concerte care confirmă, încă o dată, locul special pe care muzica îl are în viața culturală a orașului. Toate concertele simfonice din luna decembrie sunt sold out, un semn clar al interesului tot mai mare al publicului pentru evenimentele Filarmonicii.

În 10 și 11 decembrie, Orchestra Filarmonicii Brașov interpretează una dintre cele mai îndrăgite povești de Crăciun, „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, într-o versiune de concert, sub bagheta dirijorului Vlad Conta, cu participarea Corului de copii „Cristale”, pregătit de prof. Mihaela Mureșan. Deși ambele seri sunt deja epuizate, publicul are ocazia de a asista la repetiția cu public de miercuri, de la ora 10:00, o experiență aparte, care dezvăluie culisele unui concert simfonic și modul în care prinde viață partitura.

Săptămâna următoare, miercuri 17 și joi 18 decembrie, de la ora 20:00, muzica lui J.S. Bach va răsuna în Biserica Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul”, în cadrul concertului extraordinar „Oratoriul de Crăciun”. Orchestra Filarmonicii Brașov, Corul „Bach” al Bisericii Negre și Corul „Vox Humana” din Sfântu Gheorghe, alături de soliștii Renáta Gebe-Fügi, Adriana Feșteu, Nicolae Simonov și Mark Kincses, sub conducerea dirijorului Steffen Schlandt, vor interpreta Cantatele 1, 4 și 6 din „Oratoriul de Crăciun”, o adevărată celebrare a Nașterii Domnului prin una dintre capodoperele muzicii sacre baroce.

Pe lângă acestea, luna decembrie include și concerte dedicate copiilor, mereu foarte bine primite, care aduc muzica mai aproape de cei mai tineri ascultători.

Cum poţi face rost de bilete pentru luna ianuarie la Filarmonica Braşov

Interesul major pentru concertele de final de an se prelungește firesc și în luna ianuarie. Biletele pentru concertele din ianuarie se pot cumpăra începând cu 1 ianuarie, însă ele pot fi rezervate încă de pe acum la casieria Filarmonicii Brașov.

Pe 8 și 9 ianuarie, de la ora 19:00, publicul este invitat la tradiționalele Concerte de Anul Nou: Strauss Festive Gala, seri festive, pline de valsuri vieneze, polci și pagini îndrăgite, care deschid noul an într-o atmosferă de eleganță și bună dispoziție.

Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Filarmonica propune concertul „Patrimoniu în armonie”, cu Orchestra Filarmonicii Brașov și invitatul special Claudiu Bleonț, un dialog între muzică și cuvânt, între tradiție și interpretare contemporană.

Urmează apoi, pe 22 ianuarie, un concert simfonic sub bagheta dirijorului Andrej Vesel, cu Paul Ionescu solist la pian, într-un program ce cuprinde A. Dvořák – „The Water Goblin” și „The Noon Witch”, C. Franck – „Variațiunile simfonice” și J. Williams – „Harry Potter and the Sorcerer’s Stone”, o întâlnire între romantism, folclor fantastic și universul cinematografic modern.

Pe 23 ianuarie, Sala Mare va găzdui „Taraful de oraș”, cu Miruna Ionescu (actriță), Valentin Albesteanu (vioară) și invitatul de onoare Florin Ionescu-Galați la vioară, acompaniați de taraful de oraș – un eveniment ce aduce pe scenă farmecul muzicii de oraș, între tradiție și spectacol.

Luna ianuarie se încheie pe 29, cu un concert simfonic intitulat „Moarte și transfigurație”, susținut de Orchestra Filarmonicii Brașov, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, avându-l ca solist pe Laurențiu Sima la tubă. Programul include Uvertura operei „Parsifal” de R. Wagner, Concertul pentru tubă în fa minor de R. Vaughan Williams și „Tod und Verklärung” („Moarte și transfigurație”) de R. Strauss propune o seară dedicată marilor teme existențiale, transfigurate prin muzică.

Astfel, între magia Crăciunului, emoția colindelor simfonice, bucuria galelor de Anul Nou și profunzimea programelor din ianuarie, Filarmonica Brașov își confirmă rolul de veritabil reper cultural al orașului, oferind publicului un început de iarnă și de an nou trăit în sunet de orchestră.

Foto: Iosif Trif


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button