Europa Piano Trio – o nouă voce a muzicii de cameră europene, prezentat în premieră la Brașov de Fundația Euterpe

Fundația Euterpe a prezentat la Centrul Cultural Reduta, concertul Europa Piano Trio, marcând prima întâlnire a acestui proiect artistic cu publicul brașovean. Evenimentul a reunit trei muzicieni de prestigiu internațional – Anton Niculescu, la violoncel, Davide Alogna, la vioară, și Kristina Miller, la pian – într-un program dedicat marilor repere ale repertoriului european de muzică de cameră.
Concertul a propus o întâlnire între tradiții muzicale și sensibilități artistice diferite, reunite într-un singur discurs interpretativ. Prezența celor trei artiști a transformat scena Reduta într-un spațiu al dialogului cultural european, în care virtuozitatea individuală a fost dublată de o remarcabilă construcție de ansamblu.
Repertoriul a inclus lucrări de Joseph Haydn, Gioachino Rossini, Camille Saint-Saëns, Franz Liszt și Felix Mendelssohn-Bartholdy, compozitori care au definit, fiecare în maniera sa, evoluția limbajului muzical european.
Un reper al serii l-a constituit interpretarea Trio-ului nr. 1, op. 49 în re minor de Felix Mendelssohn-Bartholdy, lucrare care solicită o permanentă comunicare între cele trei instrumente și care a oferit artiștilor cadrul ideal pentru a-și evidenția atât virtuozitatea, cât și sensibilitatea interpretativă.

Un proiect cu vocație europeană
Pentru Fundația Euterpe, prezentarea Europa Piano Trio la Brașov reprezintă mai mult decât un concert. Este un demers cultural prin care instituția își continuă misiunea de a susține excelența artistică, de a promova muzica de cameră și de a facilita întâlnirea publicului român cu artiști și proiecte de anvergură internațională.
„Ne-am dorit ca prima întâlnire a Europa Piano Trio cu publicul brașovean să fie nu doar un concert, ci începutul unei povești artistice. Muzica de cameră are această forță extraordinară de a crea apropiere, iar atunci când trei personalități muzicale se întâlnesc, rezultatul devine un dialog viu între culturi, experiențe și sensibilități”, a transmis Fundația Euterpe.
În calitate de prezentatoare a evenimentului, Alexandra Grancea a subliniat dimensiunea aparte a primei apariții ”Europa Piano Trio” în fața publicului brașovean:
”Trei muzicieni, trei identități artistice și trei tradiții culturale s-au întâlnit pe aceeași scenă, iar muzica a devenit limbajul comun. În astfel de seri, rolul celui care prezintă este, de fapt, să lase muzica să vorbească.”
2 septembrie. Un început de toamnă în care Europa Piano Trio a marcat o nouă colaborare și un nou proiect pentru Fundația Euterpe, ce a fost primit cu căldură de publicul prezent la Centrul Cultural Reduta, confirmând interesul pentru proiecte de muzică de cameră care aduc în prim-plan artiști consacrați și repertorii de referință.
Prima apariție a Europa Piano Trio la Brașov deschide, astfel, perspectiva unor noi întâlniri cu publicul și se înscrie în direcția promovată de Fundația Euterpe: construirea unui dialog cultural durabil între artiști, public și marile tradiții muzicale europene.

Pentru Fundația Euterpe, muzica de cameră rămâne un spațiu privilegiat al întâlnirii – un loc în care granițele dispar, iar excelența artistică devine un limbaj universal.
Fundația Euterpe mulțumește artiștilor, publicului și partenerilor care au făcut posibil acest eveniment și își propune să continue seria proiectelor dedicate promovării muzicii și dialogului cultural european.
P
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





