Timp liber

Ediția aniversară KineDok Brașov, cu intrare liberă

Ediția aniversară KineDok Brașov, cu intrare liberă

KineDok, programul european care promovează documentare creative în spații alternative, revine și anul acesta în Brașov, la ediția aniversară cu numărul 10, cu o nouă selecție de filme și dezbateri cu regizori și alți invitați speciali. În program se află în premieră și o zi dedicată filmelor VR.
Ediția locală este organizată în colaborare de Asociația One World Romania, organizator național, și Asociația Culturală Artburg, organizator local – unul dintre partenerii de tradiție ai programului. KineDok Brașov este un proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov.
Anul acesta, KineDok Brașov începe pe 8 octombrie, de la ora 18:30, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, cu proiecția filmului +-90 (Slovacia, 2022, 90 min.), premiat la One World Slovacia și la Festivalul Internațional de Film Documentar Ji.hlava în 2022.
În +-90, regizorul Marek Kuboš se destăinuie altor colegi din industria de film documentar slovac, aducându-i împreună pentru a discuta despre pasiunea lor pentru cinema, dar și despre provocările tehnice, economice și etice ale domeniului, și a specula despre viitorul filmului documentar. Filmul se concentrează în special pe o generație de succes populară în anii ‘90, trasând conexiunile dintre istoria națională, istoria cinematografică și cea personală, fiind totodată un documentar autobiografic.
În plus, proiecția de deschidere va fi urmată de o discuție cu doi invitați speciali: Alexandru Solomon, regizor de film documentar, și Gabriel Spahiu, actor, care vor porni de la contextul filmului pentru a explora cum s-a dezvoltat scena culturală din România din anii ‘90 și până astăzi.

Program
Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov:
– 8 octombrie, ora 18:30, +-90
– 15 octombrie, ora 18:00, Zâmbetul Georgiei
– 22 octombrie, ora 18:00, 66 de sezoane
– 29 octombrie, ora 18:00, Fotofobia
– 5 noiembrie, orele 16:00-20:00, Expoziție filme VR (Darkening & Goodbye Mr. Octopus)
Cinema Modern, în cadrul SETbv – Brașov Science, Education & Technology Festival 2024, organizat de District Hub:
– 18 octombrie, ora 19:30, Program scurtmetraje (Cel mai frumos colț al lumii & Vox populi)
– 6 decembrie, ora 19:30, Toți bărbații devin frați

Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul la evenimentul VR de pe 5 noiembrie se va face pe bază de înscriere. Formularul de înscriere va fi disponibil în curând. Spectatorii vor avea ocazia să se implice activ în discuții cu invitați pe temele filmelor după fiecare proiecție.
„Sunt foarte încântată că putem sărbători 10 ani de film documentar la Brașov. Pentru noi este o realizare că am contribuit la crearea unei comunități interesate atât de filmul documentar, cât și de a dezbate probleme actuale și importante din jurul nostru și din întreaga lume. Din 2015 încoace ne-am bucurat alături de peste 1.500 de spectatori și peste 60 de invitați de zeci de filme și discuții consistente, iar asta este extraordinar, având în vedere că este vorba de film de non-ficțiune care abordează adesea teme sensibile.”, declară Laura Căpățână Juller, președinta Asociației Artburg.

La nivel național, catalogul ediției aniversare este unul extins: pe lângă cele 13 documentare recente din țările participante – Republica Cehă, Croația, Georgia, Slovacia, Ungaria și România – partenerii locali au la dispoziție pentru proiecții și o selecție de filme de arhivă, un Focus Ucraina, un program de scurtmetraje și două filme VR. În total, selecția cuprinde 22 de filme și este disponibilă până în aprilie 2025.
KineDok este un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de spații alternative din toate cele 6 țări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. Publicul are șansa de a viziona o selecție de filme care nu circulă în cinematografele consacrate și de a participa la dezbaterile animate de după proiecții, unde sunt invitați regizori și specialiști locali din diferite domenii.
Înființată în 2009, Asociația One World Romania organizează anual la București singurul festival de film documentar și drepturile omului din țară, One World Romania. Asociația lucrează cu filmul documentar ca vehicul pentru dialog social și politic, ca fereastră spre lume și mediu ce provoacă la reflecție și formează comunități. Prin activitățile sale, asociația sprijină evoluția cererii de documentar în România, ceea ce a condus în ultimii ani la un interes crescut pentru acest gen, atât în ceea ce privește publicul larg, cât și în cadrul unor programe educaționale.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button