Concert coral de muzică sacră și orgă la Biserica Neagră
Concert coral de muzică sacră și orgă la Biserica Neagră
Comunitatea Bisericii Negre invită publicul brașovean la un concert coral de muzică sacră și orgă în data de 3 octombrie, de la ora 16.30. În cadrul acestui eveniment, Corul de cameră St. Michael Jena, alături de Collegium Musicum St. Michael din Jena, vor interpreta lucrări de Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Camille Saint-Saëns.
Ambele ansambluri sunt formate din muzicieni amatori, sediul lor aflându-se la biserica orașului Jena – St. Michael. Corul St. Michael Jena are o tradiție de peste 60 de ani în a interpreta lucrări vocal-simfonice, cu un repertoriu major din toate epocile muzicale.
Collegium Musicum St. Michael din Jena este o orchestră de coarde care repetă adesea compoziții complexe, de la Claudio Monteverdi la Arvo Pärt. Ansamblurile cântă împreună deseori la slujbe și concerte, în special cantate de Johann Sebastian Bach.
Dirijarea ansamblurilor se va afla sub bagheta lui Martin Meier, organist și dirijor la biserica orașului Jena, iar muzica de orgă va fi interpretată de Ronny Vogel.
Biletele pentru acest concert pot fi achiziționate de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio, situat în curtea Johannes Honterus nr. 8 (vizavi de Biserica Neagră), sau online de pe platforma booktes.com. Prețul unui bilet este de 25 de lei, copiii cu vârste sub 18 ani beneficiind de gratuitate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.