Timp liber

Concert aniversar la Sala Patria – 145 de ani

Concert aniversar la Sala Patria – 145 de ani. Filarmonica Braşov invită braşovenii astăzi, de la ora 19.00, la un nou concert simfonic de excepţie, care va fi şi unul aniversar, dat fiind că instituţia împlineşte 145 de ani de existenţă.
Programul, compus din Concertul pentru violoncel şi orchestră în la minor şi Allegro appassionato pentru violoncel şi orchestră de Camille Saint-Saëns şi Simfonia nr. 3 în la minor (numită şi Scoţiana), de Felix Mendelssohn, va fi dirijat de Alexandru Ilie. El este dirijor permanent şi conduce departamentul de Studii Muzicale al Operei Comice pentru Copii din Bucureşti. În paralel cu activitatea din muzica clasică, Alexandru Ilie iniţiază şi proiecte cu totul speciale. Iubeşte să aducă în faţa publicului concerte de tip „fusion” cum ar fi pop-simfonic având numeroase colaborări cu artişti ai muzicii uşoare (Moga & friends – Alba Iulia, Nico, Marcel Pavel, Andra, Ovidiu Anton, Ayona etc.) sau pop-rock-simfonic colaborând cu Paula Seling, Iris sau Holograf şi chiar şi muzică lăutărească transpusă pentru orchestră cu solişti cunoscuţi în acest sector de activitate. Alexandru Ilie este şi fondator şi co-fondator al Cameratei Intermezzo, Corului Regal, Orchestrei şi Corului Metropolitan, Cervantes Chamber Orchestra sau VIBE Orchestra.
Solistul serii va fi violoncelistul Ştefan Cazacu, un violoncelist care a urmat studii muzicale universitare la Bucureşti şi la Viena, a obţinut premii în diverse competiţii naţionale şi internaţionale şi a fost apreciat – în ipostază solistică – alături de toate orchestrele simfonice din România, dar şi în recitaluri pe scene din Olanda, Israel, Austria, Germania ş.a. Povestea sa în lumea muzicii se scrie având ca partener de drum un violoncel de colecţie, pe care Ştefan are privilegiul de a cânta de la vârsta de 15 ani. Instrumentul său a fost creat în urmă cu peste 100 de ani, în 1917, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman.
Biletele pentru concertul de joi se găsesc la casieria Filarmonicii Braşov sau online, pe site-ul bilet.ro.

Primul concert, în 6 mai 1878

Concert aniversar la Sala Patria – 145 de ani. Oraşul Braşov şi-a inaugurat viaţa concertistică publică cu un eveniment artistic organizat de Societatea Filarmonică Braşov („Kronstädter Philharmonische Gesellschaft”), la 6 mai 1878, sub bagheta lui Anton Brandner. Dirijor, compozitor şi profesor, acesta poate fi considerat iniţiatorul şi fondatorul societăţii şi prin extensie, al Filarmonicii Braşov de astăzi.
În prezent, Filarmonica Braşov este condusă de pianistul Ioan-Dragoş Dimitriu şi îşi desfăşoară activitatea în incinta Sălii Patria. În fiecare joi, aici are loc un nou concert simfonic, săptămânal artiștii Filarmonicii Brașov concertând alături de invitați din România și din străinătate.
Majoritatea celor 200 de evenimente pe care Filarmonica Brașov le organizează anual au loc în propria Sală Patria. În timpul verii sunt programate spectacole în aer liber (inclusiv spectacole de jazz, muzică de film și folclor). Nu lipsesc concertele educative (la care participă anual aproximativ 7.000 de copii) pe care Filarmonica Brașov le susține în sala proprie și în numeroase școli din județ, dar și programe în cadrul cărora tinerii pot vizita filarmonica și pot învăța despre diferite instrumente.
De asemenea, Filarmonica Brașov a propus publicului numeroase programe artistice din străinătate, colaborând cu Ambasada Statelor Unite, Ambasada Elveției și Ambasada Croației, dezvoltând astfel relații puternice cu lumea artistică internațională.
În februarie 2021, Filarmonica Brașov a primit premiul pentru Organizația Culturală a Anului în cadrul Galei Premiilor Culturale de la Brașov, organizată de Consorțiul Cultural Corona. Totodată, a obținut și premiul pentru Concertul Anului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button