Timp liber

Concert aniversar: Colegiul Național „Andrei Șaguna” – 175 de ani / Dirijor – Antoine Marguier

Joi, 27 noiembrie 2025, ora 19:00, Sala Mare a Filarmonicii Brașov găzduiește un concert aniversar dedicat celor 175 de ani de la fondarea Colegiului Național „Andrei Șaguna”. Evenimentul, realizat în parteneriat cu Filarmonica brașoveană, îl are la pupitru pe reputatul dirijor franco-elvețian Antoine Marguier, într-o seară în care muzica deschide, pentru comunitatea brașoveană, un spațiu comun de celebrare, cu emoție și eleganță, a trecutului și continuității.

O tradiție care merge mai departe

De-a lungul celor 175 de ani de existență, Colegiul „Andrei Șaguna” a fost un reper cultural și formativ al orașului, un loc în care educația și sensibilitatea artistică au crescut firesc una din cealaltă. De la profesorii deveniți figuri emblematice — Gheorghe Dima și Ciprian Porumbescu — până la elevii care aveau să se afirme pe scene internaționale, precum Radu Lupu, Horia Mihail sau Alina Bercu, școala și-a pus amprenta asupra vieții culturale locale. Concertul aniversar nu își propune să rezume această istorie, ci să creeze un moment comun, în care memoria școlii și întâlnirea cu muzica se regăsesc într-o formă vie, caldă și profundă.

Un invitat de prestigiu: Antoine Marguier

Prezența dirijorului Antoine Marguier conferă evenimentului o însemnătate aparte. Fondator și director artistic al Orchestre des Nations din Geneva, fost clarinetist-solo al Orchestrei de la Suisse Romande și colaborator al unor personalități precum Claudio Abbado, Renée Fleming și Maxim Vengerov, Marguier este recunoscut pentru expresivitatea și finețea interpretărilor sale, dar și pentru proiectele care apropie muzica de public.

| MyTex.ro

Programul concertului

Johannes Brahms – Uvertura academică festivă, op. 80

Gustav Mahler – Simfonia nr. 5

Acces și transmitere online

Biletele pentru acest concert s-au epuizat, desfășurându-se cu casa închisă, însă cei care nu au reușit să achiziționeze bilete vor avea ocazia să se bucure de muzică de acasă, prin streaming, precum și la repetiția cu public din ziua concertului de la ora 10. În ziua concertului, linkul de acces va fi publicat pe paginile de Facebook ale Filarmonicii Brașov și ale Colegiului Național „Andrei Șaguna”, pentru ca toți cei interesați să poată urmări această seară de sărbătoare.

Pentru informații suplimentare:

Colegiul Național „Andrei Șaguna” SecretariatEmail: secretariat@saguna.roTelefon: +40268 419 400Filarmonica BrașovEmail: pr@filarmonicabrasov.roTelefon: +40268 473 058


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button