Timp liber

Brașovenii își pot coase propriul ștergar tradițional

Brașovenii își pot coase propriul ștergar tradițional.

„Înainte de toate, când îți dorești să coși propriul stergar, trebuie să ai o motivație, un scop, un argument puternic pentru ceea ce îți dorești, ajungând să lucrezi cu multă dăruire și să parcurgi drumul fără să te gândești că e greu de mers pe acel drum. Când faci lucrurile cu plăcere, nu mai contează cât timp oferi pentru asta și ce efort depui, contează doar rezultatul pe care îl vei obține
Încearcă să cauți în povestea vieții tale acea cheiță, iar dacă ai deja claritate și ai găsit motivul, consideră că proiectul tău a și început deja”
.

Astfel pledează cei de la Asociația Kyrios Brașov în favoarea participării la Atelierul de cusături populare „Ștergarul de ornament”.

Simona Bunica este cea care va introduce, pas cu pas, în meşteşugul cusăturilor tradiționale românești, cu tot cu tainele lor.
Atelierele, în număr de zece, încep în 22 septembrie, de la ora 18.00 și se desfășoară la sediul asociației, Str. De Mijloc nr. 45, Brașov. Sunt așteptați cursanți cu vârsta între 16 și 70 de ani. Un atelier de trei ore costă 75 de lei.

Atelierul nr. 1
Scurt istoric asupra cusaturilor populare romanesti pe teritoriul Romaniei și clasificarea broderiei populare (punctele, motive ornamentale, materiale folosite). Insemnătatea și rolul identitar al cusaturilor populare românești.
Materiale specifice broderiilor românești, pânze, fire, alte tipuri de materiale.
Prezentarea/indicarea albumelor de lucru, a cărților de referință pentru documentare și studiu particular

Atelierul nr. 2
Structura compozițională a unui stergar, discuție pe un model reprezentativ.
Citirea și înțelegerea unei planșe din albumele cu modele de cusaturi, alegerea unui model pentru lucru.
Consiliere cusaturi specifice, zonale.
Croirea cu dimensiuni personalizate.

Atelierul nr. 3
Despre probele de lucru, importanța și execuția lor comparativă.
Inițierea în tehnica cusutului punctelor: steluța, tivul, tivul cu găurele, punct bătrânesc
Consilierea cusaturilor aflate în lucru

Atelierul nr. 4
Despre cusaturi compoziționale.
Inițierea în tehnica cusutului punctelor: tighelul, tighel în scăriță pe dos, cusătura înaintea acului, ocolul, scărița, zig-zagul, la fir, drug, rămurică Consilierea cusaturilor aflate în lucru.

Atelierul nr.5
Inițierea în tehnica cusutului punctelor: cruciulițe cu o față și cu două fețe, jumătate de cruciuliță, butuci, lănțișorul simplu și cel vrâncean, festonul, dintele, gura păpușii.
Consilierea cusaturilor aflate în lucru.

Atelierul nr.6
Despre kitsch si arta populară, cromatica specifică cusaturilor populare, cercul culorilor.
Inițierea în tehnica cusutului punctelor: tipuri de găurele, tipuri de cheițe.
Consilierea cusaturilor aflate în lucru.

Atelierul nr.7
Despre finisajul cusaturilor colțișori, bibiluri.
Inițierea în tehnica cusutului punctelor: ajururi, șabace.
Consilierea cusaturilor aflate în lucru.

Atelierul nr. 8
Despre tehnica brodării cu tel, fire metalice, mărgele și paiete.
Inițierea în tehnica cusutului punctelor: coaserea firului metalic și a paietelor
Consilierea cusaturilor aflate în lucru.

Atelierul nr. 9
Despre tehnicile de spălare, de întreținere și de depozitare/păstrare ale stergarelor,
recondiționarea lor.
Inițierea în tehnica cusutului : dantele.
Consilierea cusaturilor aflate în lucru.

Atelierul nr. 10
Expozitia de stergare si cusaturi realizate in cadrul acestui proiect
Conferinta de etnografie cu un invitat specializat avizat si discutii pe baza experientei acumulate la cursurile desfasurate

„Structura atelierelor oferă posibilitatea participanților de a coase un ștergar autentic pentru dumneavoastră sau cineva apropiat, respectând structura unuia tradițional”, spun organizatorii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare