La sfarsitul saptamanii trecute, reporterii TRANSILVANIEI EXPRES au descins in locurile calamitate de inundatii

In judetul Bacau, dupa revarsarea apelor, in urma a ramas multa tristete. In fata naturii dezlantuite, oamenii au asistat neputinciosi cum agoniselile lor de-o viata au fost facute una cu pamantul. Dupa viitura de saptamana trecuta, familii intregi au ramas fara un acoperis deasupra capului. Apele Trotusului s-au retras, lasand in urma lor o priveliste sumbra. Sute de oameni isi traiesc drama, cu spaima ca potopul va lovi din nou.

Oituz: pod daramat
La Oituz, oamenii ii multumesc lui Dumnezeu ca au scapat de prapad. Ploile le-au crutat casele si vitele, doar podul de lemn a fost luat de ape. Mai multi sateni au ramas izolati, trebuind sa ocoleasca o buna bucata de drum pentru a ajunge pe partea cealalta. Inarmati cu lopeti si tarnacoape, au incercat sa carpeasca stricaciunile, insa podul trebuie refacut din temelii. Copiii se distreaza traversand paraul umflat pe doua cabluri de otel. Un pas gresit si trupurile lor vor fi luate de apa, curentul fiind foarte puternic.

Onesti: apa pana la acoperis
Municipiul Onesti parea ca n-a fost atins de dezastru. Soare puternic, oameni veseli pe la terase, agitatie ca in orice zi obisnuita. Langa Trotus, prapad! Apele au rupt malul si au distrus tot ce au gasit in cale, ajungand pana la etajul unu al unui motel. Geamurile si automatele de sucuri erau sparte de viitura, iar oamenii se chinuiau sa scoata cu roabele noroiul gros in care se afundau pana la genunchi. Toate casele si depozitele de materiale din imprejurimi au fost inundate. Cateva femei isi spalau bibelourile la marginea drumului. Balerine si pesti de portelan, si putinele pahare care n-au fost sparte. Gramezi de haine pline de namol, icoane si carti, oale, ghete si ceasuri isi asteptau randul pentru a fi curatate. O haina de blana siroinda era pusa la uscat pe bara de protectie a drumului. Un cioban a scapat ca prin urechile acului de viitura. Cand a inceput ruperea de nori, a apucat sa-si ia oile si sa se urce pe un deal. Apa i-a luat cu totul stana, iar acum cara laptele cu bidoanele, il duce in alta parte ca sa faca branza. In week-endul trecut, toti locuitorii de la marginea Onestiului au incercat sa inlature efectele dezastrului. Unii nu prea mai au ce salva, fiindu-le frica sa mai doarma in casele subrezite. S-au mutat la rude si se roaga sa nu mai vina o alta viitura, sa le ia si putinul ramas in gospodarii. Soldatii au venit sa constate stricaciunile, dand o mana de ajutor pe unde se putea.
Caiuti: Imparatia noroiului
Apele Trotusului au transformat satul Caiuti intr-o mare de noroi. Bucati de gard, busteni, mal, pietre formeaza o priveliste apocaliptica. Dupa ploaie, parca intreg pamantul s-a rupt in doua. Batranii spun ca de cand se stiu nu au mai vazut o asemenea nenorocire. Intr-o singura noapte, casa familiei Antohi s-a transformat intr-o ruina. „Marti noaptea a intrat paraul peste noi. Ne-a nenorocit de tot! Am fugit pe deal. Am reusit sa luam cu noi doar cateva animale. Am stat toata noaptea acolo, tremurand de frica. Fata mea a vrut sa salveze florile din gradina. Era s-o omoare apa! Nu stim ce sa mai facem, unde sa ne ducem… E vai de capul nostru!”, se plange Maria Antohi. Andrei Filip a locuit in Onesti, la bloc. Dar mereu si-a dorit o viata linistita la tara, departe de tumultul orasului. La inceputul lui martie, a vandut apartamentul si s-a mutat in Caiuti, impreuna cu sotia si cei trei copii. Dar linistea vietii la tara a durat doar cateva luni. Potopul de saptamana trecuta a devastat toata gospodaria. „Mai lipseau cateva minute si am fi fost inghititi si noi de ape. Am stat toata noaptea pe deal. Cealalta noapte am dormit la Primarie. Am trimis copiii la oras. Noi dormim pe unde apucam. Aveam vie, gradina, animale… Acum nu mai avem nimic. Am ramas doar cu hainele de pe noi. Si actele noastre au ramas sub pamant. Parca nu mai am nici un curaj s-o iau de la capat!”, spune Angela Filip.

Primarul are grija
de-ale lui
Dupa ce ploile s-au mai potolit, femeia a incercat sa salveze ce se mai putea salva. A scos televizorul, frigiderul, aragazul si canapeaua de sub peretii naruiti. Le-a urcat pe deal si s-a apucat sa le curete. „Ne e teama ca vine iarna peste noi si n-o sa avem unde sta. Deocamdata, asteptam promisiuni, asteptam ca cineva sa ne dea cineva macar o speranta… Inca nu s-a intamplat nimic in acest sens. Primarul are grija doar de ale lui. Nu-l intereseaza soarta noastra. L-am intrebat ce sa facem si n-a stiut ce sa ne zica. Nici macar nu ne-a imbarbatat. Tot ce a putut sa spuna a fost ca nu are fonduri pentru reparatii”, spune Andrei Filip. In Caiuti, oamenii traiesc cu frica zilei de maine. „Ce sa ne mai facem, maica? Am auzit ca saptamana viitoare incep alte ploi. Tot pe noi o sa ne loveasca. Casei mele i-au crapat peretii. Daca mai vine un potop, se prabuseste peste mine”, spune o batranica cu ochii inecati in lacrimi.
Apocalipsa din Urechesti
Drumul care uneste Onestiul de Adjud, in zona Urechesti, a fost distrus pe o portiune de mai bine de o suta de metri. Apele Trotusului au rupt in doua calea ferata. Masinile nu pot sa treaca. La intrarea in sat, o statueta din ghips infatisanu-l pe Isus vegheaza asupra unei privelisti inspaimantatoare. Case rupte din temelii, animale moarte zacand in noroi si miros patrunzator de cadavru. In mijlocul unei ulite, o gramada mare de hoituri carbonizate inca fumega. Hoituri de porci, gaini, gaste si alte oratanii. Oamenii alearga disperati de colo-colo, carand in spate lucrurile pe care le-au mai putut salva dintre daramaturi. Carute pline de saci cu nisip, porci, gaini si covoare isi fac loc printre ulitele pline de mal. E un du-te vino ca dupa bombardament. Marti noaptea, puhoaiele revarsate din Trotus au prins aproape toata localitatea intr-un iures infiorator. Oamenii spun ca in numai cateva ore apa s-a ridicat la un metru si jumatate. „Asa ceva n-a mai fost niciodata”, spune Gheorghe Podgoreanu. Casa lui a fost una din putinele pe care potopul nu le-a putut dobori.

Satul blestemat
In poarta casei, Adriana Chirita se chinuie sa curete de namol cateva bibelouri. Are ochii rosii de plans. Prin baltoaca din curte plutesc jucarii, oale si resturi de haine. „M-am straduit cat am putut sa le asigur un trai decent copiilor mei. S-a dus totul de rapa! Macar daca ne-ar da cineva o mana de ajutor! Macar de-ar fi venit primarul sa ne vada! N-am nici cu ce sa incalt copiii!”, se plange femeia. La o casa mai incolo, Maria Mihai priveste plangand la ce a mai ramas din casa unde a trait timp de 50 de ani. „Am aproape 80 de ani. Cum sa o mai iau de la inceput? Mai pot face eu alta casa de-acum? Nici nu am unde sa ma duc… Si fratelui meu i s-a daramat casa… Mai bine muream, decat sa traiesc una ca asta!” Sotul ei, nea Vasile, s-a resemnat: „Daca s-a suparat Dumnezeu pe noi si ne-a trimis nenorocirea asta pe cap, ce mai e de facut? Nu ne putem pune cu El. Si poate ca meritam asta, ca prea mult rau s-a strans in satul asta blestemat… O sa ne ducem dracu’ in pamant cu totul!”

„Mai bine muream…”
Maria Sava are picioarele afundate pana la genunchi in namol. Isi plange baiatul de 37 de ani, un cioban care a fost gasit inecat. „Era cu oile pe camp si l-a luat apa. Nu stia sa inoate si s-a prapadit… Am ramas fara casa, nu mai beau apa de trei zile… Dar daca scapa baiatul cu viata, nu mai ziceam nimic. Mai bine ma duceam eu in locul lui…”.
Femeia tine in mana o icoana de lemn, unul dintre singurele lucruri pe care le-a mai putut salva din casa. De pe chipul icoanei, ploaia a sters toate culorile. Oamenii din Urechesti au ramas doar cu speranta. Si cu credinta in Dumnezeu. De fiecare data cand un elicopter survoleaza satul, se opresc toti din treburi si se uita inspre cer. De parca ar astepta ca de acolo, de sus, sa vina o minune. Ca ploaie a venit destula.