Sport

Ziua Copilului, sărbătorită în cantonamentul Naționalei

 

Naționala României s-a reunit oficial în această seară, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia,  pentru partidele cu Norvegia și Malta din preliminariile Euro 2020.

După ședința de pregătire, care a fost deschisă publicului, fotbaliștii și staff-ul echipei au ținut să le facă o surpriză copiilor de ziua lor. Aceștia s-au fotografiat cu puștii care au venit să îi vadă și le-au acordat autografe.

După antrenament, selecționerul Cosmin Contra a făcut câteva declarații: „Nu e o dublă crucială, depindem şi de jocul rezultatelor. Se pune prea mare presiune. E un moment important, cu 6 puncte am lua o opţiune importantă la calificare. De aceea le-am şi spus băieţilor să fie cât mai concentraţi, să luăm 6 puncte. Avem şanse să învingem în Norvegia. Cu atenţie şi dacă eliminăm unele greşeli, putem învinge orice adversar. Important e să păstrăm atitudinea de până acum, să nu renunţăm niciodată, pentru că numai cei care nu se dau bătuţi pot să realizeze lucruri importante în viaţă. Orice adversar, deci şi Malta, poate fi periculos dacă nu eşti concentrat. Aţi văzut că am avut probleme cu Feroe până să deschidem scorul. Toţi adversarii sunt puşi la punct fizic şi tactic”.

România va întâlni Norvegia pe 7 iunie, la Oslo, trei zile mai târziu fiind duelul de la Attard cu Malta.

FOTO: frf.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button