Zinedine Zidane revine la Juventus Torino
Juventus este aproape de a da o nouă mare lovitură pe piața transferurilor, după achiziționarea lui Cristiano Ronaldo, francezul Zidane discutând detaliile revenirii la Torino. Jurnaliștii spanioli anunță că fostul antrenor al lui Real Madrid ar fi acceptat, de principiu, un post de director sportiv, din luna octombrie urmând a lucra alături de Fabio Paratici.
Zidane a demisionat de la Real în urmă cu două luni, după ce echipa a câștigat pentru a treia oară consecutiv Liga Campionilor, el acuzând oboseala acumulată în ultimele două sezoane. La începutul acestei săptămâni, Juve l-a prezentat oficial pe Cristiano Ronaldo, jucător transferat cu 100 de milioane de euro de la campioana Europei. Zinedine Zidane a evoluat cinci sezoane la Juventus, înainte să fie cumpărat de Real în 2001, și este o adevărată legendă a formației piemonteze.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.