Sport
WTA Eastbourne. Johanna Konta s-a retras înaintea semifinalei
Britanica Johanna Konta a abandonat vineri turneul de la Eastbourne cu doar câteva ore înainte să dispute semifinala cu Karolina Pliskova, din cauza unor probleme la spate. Conform primelor informaţii, Konta, care în timpul sfertului cu Kerber a suferit o căzătură urâtă, n-a vrut să forţeze şi să-şi pună în pericol participarea la Wimbledon. În aceste condiţii, Karolina Pliskova ajunge în finala turneului fără să joace în semifinale. În finală, tenismena din Cehia o va întâlni pe câștigătoarea semifinalei dintre Caroline Wozniacki și Heather Watson.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.