Sport

WIMBLEDON. Tragerea la sorți. Adversarele româncelor din primul tur

 

A avut loc tragerea la sorți a tabloului de simplu feminin a turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, care va debuta luni la „All England Lawn Tennis and Croquet Club”.

A doua favorită a competiției, Simona Halep le are pe jumătatea ei de tablou pe Elina Svitolina, Petra Kvitova, Johanna Konta sau Jelena Ostapenko, în timp ce în partea de sus, dominată de favorita 1, Angelique Kerber, mai sunt Karolina Pliskova, Caroline Wozniacki sau Garbine Muguruza.

În primul tur, Simona Halep va întâlni o jucătoare venită din calificări, la fel ca și prinicpala favorită, Angelique Kerber. Dacă se va impune, pentru româncă va urma învingătoarea meciului dintre brazilianca Beatriz Haddad Maia și britanica Laura Robson.

Sorana Cârstea (62 WTA) va debuta cu olandeza Kiki Bertens (24 WTA). Monica Niculescu (51 WTA) se va duela în runda inaugurală cu slovaca Magdalena Rybarikova (85 WTA), iar dacă se va impune, în turul secund o va aștepta probabil Karolina Pliskova (3 WTA), care va începe cu Evgeniya Rodina (83 WTA). Irina Begu (69 WTA) o va întâlni pe britanica Naomi Broady (108 WTA), în timp ce adversara Anei Bogdan (114 WTA) va fi chinezoaica Ying-Ying Duan (64 WTA).

Pe tabloul masculin, în primul tur, Marius Copil va avea un adversar venit din calificări, iar în runda secundă ar putea da peste spaniolul Roberto Bautista Agut (19 ATP).

La masculin, optimile posibile sunt: Murray – Pouille, Wawrinka – Tsonga, Nadal – Müller, Cilic – Nishikori, Raonic – Zverev, Federer – Dimitrov, Thiem – Berdych, Djokovic – Monfils.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button