WIMBLEDON. Simona Halep, start convingător. Succes în două seturi cu nipona Kurumi Nara. Urmează o altă asiatică. Petra Kvitova, eliminată
Simona Halep a pornit convingător la Wimbledon, cu un succes clar în runda inaugurală. Campioana de la Roland Garros a dispus fără probleme de nipona Kurumi Nara (100 WTA), 6-2, 6-4, după un meci care a durat o oră și 19 minute.
Aflată la primul meci pe iarbă în acest sezon, Halep și-a dominat adversara, iar pe contul de Twitter al Wimbledon a apărut întrebarea dacă Simona va câștiga al doilea Grand Slam consecutiv.
„Nu e ușor după ce câștigi un Grand Slam, să fiu sinceră. Știam cum joacă nipona și mi-am propus să fiu puternică pe picioare și să mă bucur de acest teren frumos. Mi-am luat încredere din sezonul de zgură și mi-am spus că am suficientă tărie să fac ajustări în meci”, a declarat Simona Halep imediat după dispută.
Pentru româncă urmează duelul cu Saisai Zheng (China, 126 WTA), care a învins-o pe Qiang Wang (China, 70 WTA), 6-3, 4-6, 6-1.
Altfel, Petra Kvitova (7 WTA), văzută de specialiști drept principala favorită la Wimbledon în acest an, a părăsit competiția încă din primul tur. Cehoaica a cedat, 4-6, 6-4, 0-6, în fașa Aliaksandrei Sasnovic (Belarus, 50 WTA).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.