Sport

WIMBLEDON. Simona Halep, on fire. Românca e în săptămâna a doua, după o demonstrație de forță cu Azarenka. UPDATE. Următoarea adversară, o puștoaică de 15 ani

 

UPDATE. În optmi, Simona Halep se va duela, luni, cu americanca de 15 ani Cori Gauff, care a dispus de Polona Hercog, 3-6, 7-6 (7), 7-5.

Simona Halep s-a calificat en-fanfare în optimi la Wimbledon, după ce a învins-o în turul 3, fără drept de apel, pe Victoria Azarenka, 6-3, 6-1.

Debutul de meci a fost al sporivei din Belarus, care a făcut prima break-ul și s-a desprins la 3-1. Din acel moment, însă, Halep și-a început marșul spre un succes clar și fără emoții.

Românca a făcut șase game-uri la rând și, de la 1-3, s-a văzut în față, 6-3, 1-0. Azarenka a mai reușit să își facă serviciul într-un singur rând și a egalat în debutul setului secund, după care a venit o nouă serie magică a Simonei, cinci game-uri consecutive pentru un 6-3, 6-1 fără drept de apel și o calificare în săptămâna a doua la cel de-al treilea Grand Slam al anului.

„Nu a fost atât de uşor. M-am simţit foarte bine pe teren. E mereu greu să joci contra ei, dar m-am simţit foarte bine. Îmi creşte încrederea de la meci la meci. Mă simt mai bine acum şi abia aştept meciul următor. Antrenorul meu o să se uite la partida Hercog – Gauff, eu trebuie să mă liniştesc, să mă odihnesc. Nu mă uit pe tablou, astfel nu simt presiunea. Încerc mereu să dau totul pe teren”, a spus Halep imediat după meci.

Articole asemănătoare

Pentru Simona urmează învingătoarea partidei dintre Polona Hercog și noua senzație a tenisului mondial, americanca de 15 ani Cori Gauff.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button