Sport
Wimbledon. Naomi Osaka, eliminată în primul tur
Eliminarea lui Naomi Osaka (2 WTA) este prima mare surpriză de pe tabloul feminin de la Wimbledon, după ce a fost învinsă în două seturi, scor 7-6(4), 6-2, de Yulia Putintseva (Kazakhstan/39 WTA). Meciul a durat o oră și 35 de minute. Cele două se întâlniseră și la Birmingham (pe 20 iunie), partidă în care Putintseva s-a impus și mai clar, scor 6-3, 6-2. Yulia a câștigat și prima confruntare cu Osaka, anul trecut, la Hobart (6-3, 6-3). Naomi ar fi putut, cu un parcurs bun la Wimbledon, să revină pe prima poziție a ierarhiei WTA, ocupată în acest moment de Ashleigh Barty. În turul următor, Yulia Putintseva se va duela cu elvețianca Viktorija Golubic (81 WTA), care a trecut de Iga Swiatek (Polonia, 64 WTA), scor 6-2, 7-6(3).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.