Sport

„Vrem să continuăm cu Burcea și în sezonul viitor”

A declarat Sergiu Chifu, președintele secției de handbal de la Corona Brașov

 

Handbalistele de la Corona Brașov se pregătesc pentru play-off-ul Ligii Naționale, obiectivul fiind câștigarea unei medalii. 

În condițiile în care bugetul clubului a fost deja împărțit pe secții, handbalul primind în jur de 600.000 de euro, conducerea secției trebuie să înceapă tratativele cu jucătoarele aflate la final de contract și cu antrenorul Bogdan Burcea.

„În proporție de 99%, vom continua cu Bogdan Burcea pe bancă. Toate discuțiile cu el purtate până acum au fost pozitive. Dacă se va întâmpla să nu continuăm împreună, normal că avem și un plan B, dar sunt convins că Bogdan Burcea va rămâne la Corona. Nu cred că Federația Română de Handbal va avea ceva împotrivă (Bogdan Burcea este „secundul” lui Thomas Ryde la echipa națională – n.r.). Apoi, sunt șapte sportive din actualul lot aflate la final de contract, Apetrei, Briscan, Tudor, Brădeanu, Chiper, Hotea și Cârstea. Săptămâna viitoare vom demara discuțiile pentru prelungirea înțelegerilor. Vor fi și transferuri, dar momentan nu am semnat cu nimeni”, ne-a relatat Sergiu Chifu, președintele secției de handbal de la Corona, care a continuat: „Din păcate, Daniela Rațiu a suferit o ruptură de ligamente la genunchi și va fi operată, urmând să lipsească cel puțin șase luni”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google