Viitorul sună bine

Atmosferă de meci mare pe străzile din jurul Stadionului „Tineretului” cu două ore înainte de startul disputei dintre FC Brașov și Steaua București, din runda a treia a Ligii 1. Nu au lipsit nici vânzătorii de bilete la negru, unii mai puțin iscusiți, care ofereau tichetul la prețul caselor, 25 de lei la tribuna a doua, alții, care voiau cu 5 sau 10 lei în plus. Jandarmeria a avut și ea treabă, șapte suporteri ai „roș-albaștrilor” fiind reținuți, după ce, aflați sub influența băuturilor alcoolice, s-au bătut între ei. Și la tribuna oficială a fost multă lume bună. Ilie Năstase a urmărit partida împreună cu Gigi Becali, în timp ce fostul manager general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a preferat compania boss-ului „stegar” Ioan Nicolae. Până la urmă, stadionul s-a umplut, prin tribune, mulți dintre brașovenii fiind fani ai oaspeților, lucru taxat prompt de galeria „galben-negrilor”, care a afișat un banner elocvent: „Onoarea de a fi brașovean, rușinea de a nu ține cu Steagu”. Tot la capitolul bannere trebuie amintit și cel cu care au pătruns jucătorii „stegari” pe teren, care i-au mulțumit lui Dani Coman pentru momentele petrecute alături de ei.
Căpitanii, în prim-plan
Mult așteptatul duel nu a fost unul extrem de spectaculos și s-a încheiat nedecis, 1-1. Fără „creierul” Victor Pițurcă pe bancă, oaspeții au dominat la capitolul posesie, dar Mincă nu a avut mari emoții, ocaziile lipsind cu desăvârșire. În schimb, brașovenii i-au „închis” perfect pe rivali și puteau da lovitura în minutul 18, când V. Badea a șutat peste poartă din marginea careului de 16 metri. Până la urmă, „roș-albaștrii” au deschis scorul în minutul 66, Nicoliță, nepermis de liber, punctând, după ce Mincă a respins în bară o lovitură liberă bine executată de B. Stancu. Văzându-se conduși, „galben-negrii” au ieșit la joc și, după oportunitățile lui Cristescu și Ad. Rusu, blocați de Geraldo, Hadnagy a profitat de un carambol, a scăpat singur și a scos un penalty, la faultul clar comis de Stanca, goalkeeper-ul văzând și cartonașul roșu. Ilyes a transformat fără emoții, iar reprezentanții noștri continuă să fie neînvinși după trei etape scurse din Liga 1.
„Chiar dacă nu am făcut un joc perfect, meritam victoria. Fără toate problemele apărute în ultimul timp, cu siguranță că am fi câștigat. Dacă Victor Pițurcă va părăsi echipa, nici eu nu voi continua”, a declarat tehnicianul Eugen Neagoe.
În schimb, antrenorul Daniel Isăilă a menționat: „Jocul a decurs exact cum mă așteptam. Steaua a punctat doar la impresia artistică, i-am blocat perfect pe rivali, iar marile ocazii au fost ale noastre. Rezultatul este injust, cred că meritam victoria. Pe de o parte, sunt nemulțumit de scor, dar, dacă ne gândim că am egalat în ultimul minut, putem spune că este bine și așa. E un punct muncit”.
FC Brașov – Steaua București 1-1 (0-0)
Stadion: „Tineretului”; timp frumos; teren excelent; spectatori aprox. 8.000
Au marcat: Ilyes (min. 90 – penalty) / Nicoliță (min. 66)
FC Brașov (alb-galben/alb/alb): Mincă 6 – I. Voicu 6, Oros 6, Ad Rusu 6, Cr. Ionescu 6 – Chipciu 6, Ilyes (cpt.) 7, Cristescu 6, Williams 4 (min. 34 V. Bădoi 6) – V. Badea 5.5 (min. 58 Dedu 6), Hadnagy 6
Antrenor: D. Isăilă 6
Steaua (roșu-albastru/albastru/albastru): Stanca 5 – Emeghara 6, Abrudan 6, Geraldo 6, Latovlevici 5.5 – D. Stoica 7 – Nicoliță (cpt.) 7, Păcurar 5 (min. 90 Tătărușanu), Cr. Tănase 5, Răduț 5 – B. Stancu 6.5 (min. 86 Surdu)
Antrenor: E. Neagoe 6
Arbitri: Cr. Balaj 6.5 (Baia Mare) – D. Mudura 7 (Oradea), C. Savu 7 (Galați)
Cartonașe galbene: I. Voicu, Oros, Williams / Abrudan, Răduț, Nicoliță
Cartonaș roșu: Stanca (min. 89)
Observatori: C. Gheorghe (Suceava), R. Chihaia (București)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

