[ViDEO] FC BRAȘOV. Cornel Țălnar: „Nu mă interesează ce a fost la Sf. Gheorghe. Trebuie să obținem un rezultat pozitiv la Rm. Vâlcea”
Eliminată din Cupa României, FC Brașov revine la competiția care contează în acest sezon, Liga 2, unde obniectivul este promovarea.
În etapa a 11-a, „stegarii” vor juca duminică la Rm. Vâlcea și ar putea deveni lideri, dacă se vor impune, iar Juventus București nu va câștiga la Arad, cu UTA Bătrâna Doamnă.
Deși echipa sa vine după un rezultat rușinos la Sf. Gheorghe, în Cupa României, antrenorul Cornel Țălnar a comentat: „Nu mă interesează ce s-a întâmplat acolo. Să uităm acel meci. Vreau să fiu înțeles. Cu o echipă care s-a făcut cum știe toată lumea, dacă încercam să luptăm pe două fronturi riscam să le pierdem pe ambele. Nu ne puteam gândi că FC Brașov sau o altă echipă din Liga 2 va câștiga Cupa României. Așa, avem o șansă enormă în campionat. Le-am dat șansa și altora să joace, e adevărat că unii au fost folosiți pe posturi pe care nu au evoluat în viața lor, tocmai pentru că am vrut să îi menajez pe ceilalți pentru Rm. Vâlcea. Îmi pare rău doar pentru scorul foarte mare care a fost, nu pentru înfrângerea în sine. Ștergem cu buretele, toți trebuie să înțelegem că cel mai important este campionatul. Avem doar vreo 13 jucători pe care putem conta la parametri pe care îi vreau eu. Ceilalți s-au cam făcut de râs. Așa ne dăm seama pe cine putem conta din iarnă, când datele problemei se vor schimba. Vom face ceea ce trebuie să facă o echipă de fotbal. Nu să ne strângem peste noapte. Vom face și o pregătire centralizată, vom aduce fotbaliști pentru a mări valoarea echipei. Momentan, cu ce avem la ora actuală și după tot ce s-a întâmplat în vară, cred că am reușit lucruri extraordinare. Suntem singura formație din primele două ligi neînvinsă în campionat. Și am avut și adversari puternici. Am învins toate echipele cu care ne luptăm pentru promovare. Mai avem peste două săptămâni Foresta. Duminică am putea fi lideri, depinde ce se va întâmpla și în partida UTA – Juventus București.
Despre confruntarea cu CSM Rm. Vâlcea, „Papa” a menționat: „Este un meci foarte important pentru noi. Fiecare joc are specificul lui. Prin venirea lui Florin Costea, Rm. Vâlcea s-a întărit. E o echipă pe care trebuie să o tratăm serios. Vom încerca să îi contracarăm pe cei doi atacanți ai lor, Costea și Dina, fotbaliști puternici, cu mare experiență. Ei reprezintă principalele pericole pentru noi. Băieții trebuie să se implice în acest duel, să îl trateze serios și să facă tot ce ține de ei pentru a obține un rezultat pozitiv duminică”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.