Sport

[ViDEO] FC BRAȘOV. Cornel Țălnar: „Meciul cu Juventus va fi mai greu decât cel de la Sf. Gheorghe”

 

Antrenorul Cornel Țălnar a vorbit astăzi, într-o conferință de presă, despre partida cu Juventus București, din etapa a doua a Ligii 2, care va avea loc duminică, de la ora 11.00, pe Stadionul „Tineretului”.

„Va fi o partidă mai grea decât cea de la Sf. Gheorghe, chiar dacă și Juventus Colentina este o nou-promovată. Este o formație foarte bine organizată, care are condiții foarte bune de pregătire. Trebuie să tratăm jocul serios, le-am spus încă de luni băieților că este o confruntare foarte importantă pentru noi. Ar fi foarte bine dacă am lega două victorii. Am urmărit meciul adversarilor cu CS Mioveni. Vom analiza, să vedem punctele forte, dar și pe cele mai slabe ale lor. Venim după un meci în care toți jucătorii noștri și-au depășit condiția. Duminică va fi mai dificil. Sper să nu fim mai rău din punct de vedere fizic, întrucât luni, marți și miercuri am «băgat material». S-a acumulat oboseala. Jucăm acasă, în fața suporterilor, sper ca băieții să înțeleagă că nu trebuie să arate că sunt cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai deștepți de pe pământ. Din contră, trebuie să joace cu cap, să aibă siguranță mare în transmitere, să țină mingea în posesie, iar când avem breșele necesare să putem să finalizăm. Șerban lipsește, cu ocazia asta îl vedem și pe Cibanu. Serăm să facă și el o partidă bună, să arate că merită să fie la FC Brașov. Mă bucur că l-am legitimat pe Iulian Popa, sperăm că săptămâna viitoare îl vom legitima și pe Sburlea. Mai suntem în discuții cu doi jucători sub 21 de ani, unul din echipa națională de tineret a Moldovei, celălalt de la Farul Constanța. Lemnaru nu a venit încă. Încă așteptăm să discutăm și cu el”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button