Sport

[ViDEO] BRAȘOV. SPECTACOL ÎN PIAȚA SFATULUI. „Lupii” s-au prezentat în fața fanilor – FOTO

  • prezentareechipahocheicorona6_217565.JPG
  • prezentareechipahocheicorona3_217559.JPG
  • prezentareechipahocheicorona1_217564.JPG
 

Noua echipă de hochei de la Corona Brașov a fost prezentată aseară, într-un spectacol care a avut loc în Piața Sfatului.

Fanii au venit în număr mare să îi vadă pe jucători, care imediat după ora 22.00 au urcat pe scenă. Fondul sonor a fost asigurat de imnul ofcial a formației de la poalele Tâmpei, melodia celor de la Twisted Sister, We’re Not Gonna Take It.

Au fost prezenți doar jucătorii autohtoni, printre care și portarul Patrik Polc, cel care în luna august ar trebui să primească cetățenia română.

Au lipsit căpitanul Arpad Mihaly, aflat în Statele Unite ale Americii, stranierii transferați în această vară, Klempa, McDonald, Filip și Rawlyk dar și cel mai nou „lup”, Denis Zabludovsky, hocheist cu cetățenie română, care în ultimele două sezoane a evoluat la Steaua București. Aceștia au transmis mesaje care au fost redate pe ecranul amplasat lângă scenă.

„Un moment important pentru noi. Venim după o perioadă de pregătire de vară, urmează o vacanță scurtă, iar de la 1 august băieții vor intra pe gheață. Sunt optimist înaintea noului sezon. Sunt convins că cel puțin în Liga Națională vom face o figură frumoasă. Am așteptări și de la Liga Mol, chiar dacă au mai apărut două echipe importante, Galați și Belgrad. Sper să vină rezultatele, să ieșim din conul de umbră în care am intrat în ultima perioadă. Vrem să atragem publicul la patinoar, dar pentru mine obiectivul este câștigarea unui trofeu. Într-o competiție participi pentru a câștiga”, a declarat Emilian Cernica, președintele secției de hochei pe gheață de la Corona, care a anunțat că ediția 2016-2017 a Cupei României ar putea avea loc la Brașov: „În proporție de 90% Cupa Româiei va fi la Patinoarul «Olimpic”. Așteptăm hotărârea Biroului Federal, dar am convingerea că această competiție va fi la Brașov”.

Articole asemănătoare

Revenit la Corona Brașov, Patrik Polc a opinat: „Mă simt extraordinar. Sunt foarte fericit că am ajuns din nou la Brașov. Îi mulțumesc lui Emilian Cernica că mi-a propus să revin la a doua mea casă. Iubesc acest oraș și mi-am dorit să mă întorc. Noul sezon va fi unul tare. Nu doar pentru Brașov, ci pentru toate echipele. Liga Mol a crescut, au venit și două echipe noi. La Brașov au venit stranieri de valoare, autohtoni buni. Avem o echipă de calitate, cred că putem ajunge în finale și ne putem bate pentru trofee. Despre cetățenia română nu pot spune prea multe. Am auzit că o voi obține înainte de startul competițiilor, pentru a putea începe sezonul ca autohton”.

În fine, Csaba Nagy, unul dintre cei mai vechi jucători de la Corona, a comentat: „Aștept cu nerăbdare să înceapă meciurile oficiale. Anul acesta vrem să câștigăm ceva. Sunt așteptări mari de la conducere, de la oraș, de la fani și vrem să avem rezultate bune. Ne e foame de trofee. Cel mai greu va fi în Liga Mol, asta e sigur, trebuie să tragem de la început până la final”. 

SURSA VIDEO: Sorin Cosma, webtvbrasov.blogspot.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button