Sport

[ViDEO] BRAȘOV. Liga Mol. Corona, succes important în lupta pentru poziția a patra

 

După trei înfrângeri consecutive, Corona Brașov a reușit aseară un nou succes în Liga Mol la hochei pe gheață. La Patinoarul „Olimpic”, „lupii” au dispus de Debrecen, 5-3, și au cucerit trei puncte importante în lupta pentru poziția a patra a ierarhiei, care pare să fi devenit în acest moment obiectivul principal în sezonul regulat pentru gruparea de la poalele Tâmpei.

Corona a jucat deja 27 de meciuri în Liga Mol și a acumulat 45 de puncte. Pe primele trei locuri sunt DVTK, 50 p, MAC Budapesta, 48 p și Ujpest, 47 p, toate având doar 22 de meciuri. Tot din 22 de confruntări, Dunaujvaros a adunat 40 p, iar Debrecen are 33 p. Probabil, între aceste trei grupări se va duce lupta pentru locul al patrulea, care oferă avantajul disputării mai multor partide pe gheața proprie în prima fază a play-off-ului, sferturile de finală.

Confruntarea cu Debrecen, înaintea căreia Mugurel Oancea și Bogdan Mirică, artiști la Opera Brașov, au intonat imnul României, a arătat ca gruparea de la poalele Tâmpei mai are multe de pus la punct pe faza defensivă. Chiar dacă a încasat trei goluri, Toke a fost omul meciului, portarul grupării brașovene făcând minuni între buturi în multe rânduri. După doar trei minute, Corona a deschis scorul, Klempa învingându-l pe Gyenes cu un șut la colțul scurt. Doar câteva secunde s-au bucurat ai noștri, Nemeth restabilind egalitatea, din pasa perfectă a lui Saluga. La prima pauză, ai noștri au intrat în avantaj, Filip finalizând o fază frumoasă de atac, lucrată de Klempa și McDonald. Ungurii au egalat din nou în minutul 24, prin Piskunov, după care Petres a înscris din pasa lui Filip și a dus scorul la 3-2. Debrecen a revenit și pentru a treia oară, iar Bezrukov a stabilit rezultatul după două reprize, 3-3. În ultima treime, Nagy Csaba a marcat un gol fabulos, șut sub transversală din apropierea liniei albastre, după care Toke a avut câteva intervenții excelente și și-a ținut echipa în avantaj. În ultimul minut, oaspeții au scos portarul pentru a forța egalarea, dai cei care au marcat au fost tot „lupii”. Trancă a recuperat pucul la linia roșie, i-a pasat lui Mihaly, care a trimis în poarta goală și a stabilit scorul final, 5-3.

Pentru Corona urmează, astăzi, disputa din Liga Națională, de la Gheorgheni, după care duminică, la Patinoarul „Olimpic” va avea loc un nou episod al derby-ului cu Sport Club Miercurea Ciuc.

FOTO: Daniel Maximilian Milata

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button