[ViDEO] BRAȘOV. EXCLUSIV. Un investitor arab de calibru salvează FC Brașov!!!
Salah al-Din va construi în orașul nostru un spital cu 17 etaje
Un potent om de afaceri arab e decis să preia pachetul majoritar de acțiuni al grupării FC Brașov, plătind toate datoriile. Noul patron al „stegarilor”, surprins ieri după-amiază în fața Stadionului „Tineretului”, a venit cu gânduri mari la poalele Tâmpei, având în plan să construiască, în maxim un an de zile, o unitate medicală ultramodernă, pe modelul Al-Zahra Hospital din Dubai
FC Brașov a trecut peste cel mai negru capitol din istorie. Clubul, aflat la un pas de faliment – care foarte probabil s-ar fi declarat pe 6 aprilie, este salvat de un prosper om de afaceri arab, Salah al-Din, care a început, deja, procedurile de achiziționare a pachetului majoritar de acțiuni, urmând a plăti în timp record toate datoriile. Omul de afaceri cu sânge de viță nobilă egipteană, dar stabilit în Dubai – unde are o vilă luxuriantă în Palm Jumeirah, nu a dorit să facă vreo declarație în acest moment, anunțându-ne că va fi organizată o conferință de presă luni-marți, după ce tranzacția va fi oficializată.
Surse mytex.ro susțin că nu contează cum vor termina „stegarii” sezonul în Liga 2. O eventuală promovare încă din acest an ar reprezenta un bonus, dar planurile lui Al-Din vor fi puse cu adevărat în practică din vară. Va fi adusă o nouă echipă de conducere, alcătuită din oameni de încredere ai noului investitor – de asemenea arabi, care se vor stabili la Brașov. Pentru banca tehnică, am aflat că s-a ajuns la o înțelegere cu un tehnician important, fără angajament în acest moment, tot stranier, care va prelua echipa. El are un CV bogat în Golf, trecând pe la formații precum Al-Nasr (Dubai) ori Al-Nassr Ryadh (Arabia Saudită). Omul lucrează deja la o listă de jucători, care vor fi transferați după încheierea acestui an competițional.
Totodată, omul de afaceri vrea să ridice la Brașov un nou spital, replică fidelă a uneia din cele mai moderne unități medicale din lume, Al-Zahra Hospital din Dubai.
„Unitatea medicală, care va fi ridicată pe 17 etaje prin intermediul unei firme de profil din China, va beneficia de cele mai moderne echipamente, unitate de primiri urgențe, heliport și mai multe aeronave pentru transportul de urgență al răniților”, a declarat telefonic, pentru mytex.ro, un apropiat al omului de afaceri, care a dorit să-și păstreze anonimatul. El a mai specificat că întreg personalul medical va fi adus din străinătate, în majoritate de la clinicile din Emiratele Arabe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.