Valoare – La intalnire cu Adriano

Ciprian Pricop este un pustan de 15 ani, caruia sansa i-a zambit, fortata serios si de doza de talent cu care este inzestrat brasoveanul. Dupa ce s-a prezentat la selectia de la Brasov a campaniei „Vreau sa fiu mare”, Ciprian a izbutit sa ramana intre cei 66 de copii care s-au pregatit vreme de mai multe saptamani la Bucuresti, facand saltul intre primii 11 mici fotbalisti care au efectuat un stagiu de un an la Scoala de fotbal Gica Popescu. Finalmente, cele 12 luni petrecute la Craiova i-au convins pe responsabilii campaniei ca tanarul Pricop este cel care trebuie sa mearga pentru un stagiu de trei saptamani la centrul de pregatire al formatiei Inter Milano. „Nu stiu cand voi pleca in Italia. Voi sta aproximativ trei saptamani la Milano si, in functie de parerea pe care si-o vor forma cei de acolo despre mine, voi ramane sau voi reveni la Craiova”, a marturisit Ciprian. El poate juca mijlocas stanga sau central, fiind un jucator de picior stang si avand un apetit ofensiv deosebit. Baiatul, care va intra in clasa a opta la toamna, s-a declarat un fan al fotbalului spaniol si al celui italian: „Imi place foarte mult FC Barcelona, dar sunt si un fan al Juventusului lui Mutu. Ca fotbalisti, ma fascineaza Ibrahimovic si Adriano. Sper sa il intalnesc pe acesta din urma, alaturi de toti coechipierii sai de la Inter, atunci cand voi fi la Milano”. Ciprian a mentionat ca a apucat sa joace cu FC Brasov impotriva lui Inter, intr-un turneu intreprins de romani in Italia, micii „stegari” castigand cu 1-0 chiar prin golul marcat de el. Intr-un alt duel, din cadrul aceluiasi turneu, „galben-negrii” au cedat, tot cu 1-0, in fata formatiei AC Milan. Micul blond brasovean a afirmat ca isi doreste sa-si intalneasca fostul coleg de grupa, Alexandru Prejmereanu, aflat de o buna perioada de timp la Lazio Roma. Despre campania care i-a deschis o usa extrem de importanta pe drumul carierei, Ciprian a punctat: „Este o oportunitate enorma pentru mine. Eu aveam ceva experienta cand s-a tinut acel trial, intrucat mai fusesem la actiunile de la Bucuresti si Iasi. Atunci doar am privit, Emeric Ienei intrebandu-ma daca am venit sa imi vad la lucru viitorii adversari”.
Ii are modele pe Nicolita, Buga si Surdu
Desi este brasovean si a imbracat de la sapte ani culorile galben-negre, Ciprian sustine cu mandrie ca este stelist. Fara sa fi jucat vreodata impotriva juniorilor „militari”, Pricop il admira enorm, pentru travaliul depus, pe mijlocasul Banel Nicolita. Dintre cei carora le-a calcat pe urme pe terenurile de sub Tampa, Ciprian ii simpatizeaza cel mai mult pe rapidistul Mugurel Buga si pe proaspatul jucator al lui CFR Cluj, Romeo Surdu. Ciprian nu este primul membru al familiei sale care a avut tragere de inima spre „sportul rege”. Varul sau, Marian Pricop, a fost coleg, la Politehnica Iasi, cu internationalul Daniel Pancu si cu Adrian Popescu.
Sotia lui „Sorinaccio” ii este director
La Craiova, Ciprian Pricop are, in afara antrenamentelor aproape zilnice, cate sase ore de curs. Recunoscand ca ii place cate putin din tot ceea ce studiaza, Ciprian nu a ascuns ca latura sportiva din cadrul scolii este de departe lider in topul preferintelor sale. Un lucru interesant este ca, la scoala lui, sotia cunoscutului antrenor Sorin Cartu este director, adjuncta fiindu-i, dupa spusele baiatului, „o fosta voleibalista de cel putin doi metri inaltime”.
A repetat mult la filmari
Clipul reclamei Gillette, in care iubitorii fotbalului sunt chemati sa se barbiereasca si ei cu produsele acestei firme, s-a turnat la Craiova si a durat circa doua ore.
„S-a realizat prin luna mai, cred. Am repetat de foarte multe ori, deoarece paream prea trist si nu zambeam. Imi venea sa le dau cu mingea in cap”, s-a destainuit Ciprian.
Miza pe Poli si CFR Cluj
Desi este un fan declarat si impatimit al campioanei Steaua Bucuresti, Ciprian Pricop ar dori ca in acest an altele sa fie echipele care sa se bata pentru lauri, punand la respect cele trei mari forte bucurestene. „Steaua a gresit foarte mult ca l-a dat pe Dorinel Munteanu. Ar fi fantastic sa avem o lupta la nivel inalt intre Poli Timisoara si CFR Cluj”, a spus pustiul.
Prieteni de o jumatate de viata
Ciprian Pricop este aproape de nedespartit de Cristian Marcas si Mugurel Lupu, prieteni si coechipieri la juniori de la varsta de sapte ani. Cristian se afla in acest moment la Scoala de fotbal de la Targoviste, pe care o au in parteneriat Anghel Iordanescu, Shlomo Sharf – fostul selectioner al Israelului – si Liviu Galan, apreciind ca foarte bune conditiile de care dispune. „Avem geamuri termopan, camere ireprosabil amenajate, mese de ping pong si de biliard, pentru recreere. Echipamentele sunt de calitate, iar mesele nelipsite”, a precizat Cristi. Marcas junior, care poate evolua tot ca mijlocas stanga sau central, a mostenit dragostea pentru fotbal si talentul tatalui sau.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






