Sport
US Open. Tecău și Vandeweghe au ratat calificarea în finala probei de dublu mixt
Perechea româno-americană Horia Tecău/CoCo Vandeweghe a ratat calificarea în finala probei de dublu mixt la turneul US Open, după ce a fost învinsă de cuplul Martina Hingis (Elveția)/Jamie Murray (Marea Britanie), cu 6-4, 7-6 (8), vineri, în penultimul act, jucat la arenele Flushing Meadows din New York. Principalii favoriți s-au impus într-o oră și 30 de minute.
Pentru evoluția lor, Tecău și Vandeweghe s-au ales cu 30.000 de dolari. La ediția de anul trecut, Coco Vandeweghe a jucat finala de dublu mixt la US Open alături de compatriotul său Rajeev Ram. Tot anul trecut, Tecău și Vandeweghe au pierdut finala de dublu mixt la Australian Open.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.