Sport

US OPEN. Româncele și-au aflat adversarele din primul tur

 

Jucătoarele din România și-au aflat astăzi adversarele din primul tur al US Open, ultimul Grand Slam al anului, care se va desfășura în perioada 29 august – 11 septembrie.

Favorită 5, Simona Halep va debuta în compania belgiencei Kirsten Flipkens (68 WTA). Dacă se va impune, în turul al doilea Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei Daria Gavrilova (Australia, 45 WTA) – Lucie Safarova (Cehia, 35 WTA). Halep a fost repartizată pe jumătatea de tablou a Serenei Williams, pe care ar putea să o înfrunte în sferturile de finală.

Irina Begu (22 WTA) va juca în runda inaugurală cu Lesia Tsurenko (Ucraina, 80 WTA), Monica Niculescu (57 WTA) va debuta împotriva Barbarei Strycova (Cehia, 19 WTA), Patricia Țig (129 WTA) se va duela cu nemțoaica Laura Siegemund (28 WTA), iar Sorana Cârstea (88 WTA) va întâlni o jucătoare venită din calificări.

Pe tabloul principal a ajuns și Ana Bogdan (117 WTA), care a trecut în ultimul tur al clificărilor de Francoise Abanda (Canada, 229 WTA), 6-2, 3-6, 6-2. Momentan, organizatorii nu au anunțat adversarele jucătoarelor venite din calificări.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button