UPDATE. Ovidiu Hațegan a făcut INFARCT! Detalii despre starea sa de sănătate…
Cel mai bun arbitru de fotbal din România, în vârstă de 41 de ani, a fost operat de urgență la Timișoara, întrucât a suferit un infarct. I s-a montat un stent, iar până la finele săptămânii va rămâne internat, sub strictă supraveghere medicală, așa cum a relatat gsp.ro.
Conform sursei citate, arbitrul FIFA a simțit dureri puternice la inimă după antrenamentul efectuat duminică, el prezentându-se, apoi, la camera de gardă a spitalului din Arad, orașul său de domiciliu, de unde a fost transferat de urgență la Timișoara.
UPDATE. Luca Constantin Tudor, managerul spitalului în care a fost operat Ovidiu Haţegan, a declarat într-o conferinţă de presă: „Domnul Haţegan a ajuns în cursul nopţii, de urgenţă, adus cu ambulanţa de la Arad, într-o stare gravă. Noi suntem singurul institut din vestul României care tratează infarctul miocardic acut prin mijloace intervenţionale. În concluzie, pentru că avem o linie de gardă care asigură permanenţa la laboratorul de angiocoronografie, a fost introdus de urgenţă în sală, i-am făcut angiografia, am constatat că are o arteră înfundată şi i s-a pus un stent. Starea lui este stabilă, în prezent este foarte bine, continuăm să-i facem nişte investigaţii suplimentare şi în acest fel vom vedea şi ce se întâmplă în continuare cu cariera dânsului. Referitor la gravitate, sigur, toată lumea ştie că un infarct miocardic acut are o mortalitate care poate să meargă până la zece la sută. În condiţiile în care pacientul este adus într-un timp util la spital, ceea ce a fost şi cazul dânsului, sigur că prognosticul lui este mult mai bun. Nu cred că se pune problema de complicaţii ulterioare majore, iar în ceea ce priveşte cariera sportivă, nu ne putem pronunţa în acest moment, dar depinde cum vor evolua lucrurile în continuare şi, bineînţeles, de opţiunea lui”.
Pentru FRF, Ovidiu Hațegan a declarat: „Acum mă simt bine, totul este în regulă, sunt în continuare sub supraveghere medicală. Doresc să mulțumesc staff-ului medical care m-a îngrijit și tuturor celor ce mi-au transmis mesaje și gândurile lor bune. În momentele acestea am nevoie de liniște, așa că am rugămintea să îmi fie respectată intimitatea”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.