UPDATE. Luka Modric: „Balonul de Aur este mai mult decât un vis”
![UPDATE. Luka Modric: „Balonul de Aur este mai mult decât un vis” 1 modric_7.jpg](https://mytex.ro/wp-content/uploads/2018/12/images_aimytexarticles_images_modric_7-780x470.jpg)
Croatul Luka Modric a câștigat Balonul de Aur, după un an excelent, în care a cucerit Liga Campionilor cu Real Madrid și a jucat finala Campionatului Mondial din Rusia cu Naționala țării sale.
Astfel, Modric, care devenit primul croat din istorie care câştigă trofeul, a reușit să oprească o serie de zece ani în care trofeul a ajuns fie la Lionel Messi, fie la Cristiano Ronaldo.
În acest an, Modric a mai fost premiat de FIFA și de UEFA cu titlul de cel mai bun jucător.
Topul primilor 10 a fost completat de 2: Cristiano Ronaldo (Portugalia / Juventus); Antoine Griezmann (Franța / Atletico Madrid); Kylian Mbappe (Franța / PSG); Lionel Messi (Argentina / Barcelona); Mohamed Salah (Egipt / Liverpool); Raphael Varane (Franța / Real Madrid); Eden Hazard (Belgia / Chelsea); Kevin De Bruyne (Belgia / Manchester City) și Harry Kane (Anglia / Tottenham).
„E un sentiment unic, sunt fericit, mândru și onorat. Am emoții extraordinare, greu de descris în cuvinte. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici. În primul rând colegilor, antrenorilor, clubului Real Madrid, echipei naționale a Croației și familiei mele, soției, copiilor. Toți avem visuri în copilărie. Eu visam să joc la un club mare și am reușit asta. Balonul de Aur este mai mult decât un vis. E o onoare și un privilegiu să primesc acest trofeu. Am realizat că munca grea, perseverenţa şi încrederea în tine sunt baza pentru lucrurile măreţe pe care le realizezi. Nu a fost deloc un drum uşor, important e să fii pregătit şi să nu ratezi oportunităţile care ţi se ivesc”, a declarat Luka Modric.
La feminin, Balonul de Aur a ajuns la norvegiană Ada Hegerberg, în vârstă de 23 de ani.
Nominalizat şi pentru Balonul de Aur, Kylian Mbappe (19 de ani) este primul câştigător al trofeului Kopa, destinat jucătorilor sub 21 de ani. Pe podouim s-au situat Christian Pulisic (Dortmund) şi Justin Kluivert (AS Roma).
CITEȘTE ȘI:
Luka Modric a câștigat Balonul de Aur
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)