Un meci cât un sezon

Disputa de mâine, cu HCM Buzău, din ultima etapă a Ligii Naționale la handbal feminin, este una crucială pentru CS Rulmentul Brașov, elevele antrenoarei Mariana Târcă fiind obligate să se impună pentru a fi sigure că nu vor retrograda. Tot miercuri, contracandidata „rulmentistelor”, Rapid București, se va deplasa la Deva, unde se va duela cu formația locală Cetate. Pentru brașovence nu contează rezultatul din respectiva partidă, dacă vor triumfa în fața grupării din Buzău, pentru care meciul nu are nici o miză.
„Fetele sunt hotărâte să câștige, se vede asta după cum lucrează la antrenamente. Este important să intre pe teren liniștite. În ultimul timp, jocul nostru a crescut și, dacă vom continua în același ritm, sunt sigură că vom reuși”, a declarat „principala” Mariana Târcă.
Altfel, despre viitorul formației de la poalele Tâmpei, antrenoarea a comentat: „Avem un plan, știm ce handbaliste ne trebuie, dar nu am început discuțiile. Întâi să ne salvăm și, apoi, vom avea timp suficient să ne întărim. În campionatul viitor nu trebuie să mai avem probleme, iar în doi ani vrem să ajungem la nivelul de performanță la care a fost nu demult Rulmentul”. (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




