Sport

Un judoka român a murit la 35 de ani

Un judoka român a murit la 35 de ani
Campionul la judo Adrian Merge a murit la doar 35 de ani după o luptă cu o boală degenerativă cumplită. Clubul CSM Oradea, acolo unde sportivul a activat în decursul carierei sale, a anunţat decesul.

Inima puternicului Adi Merge a încetat să mai bată de astăzi! Federația Română de Judo își exprimă tristețea profundă la aflarea acestei vești și transmite sincere condoleanțe familiei. Rămas bun, campionule!”, a anunţat Federația Română de Judo.
Din câte ştiu eu a suferit de o boală numită scleroză laterală, o boală degenerativă şi nu a mai putut fi tratat. A descoperit-o în urmă cu aproximativ 3-5 ani, atunci când a şi abandonat activitatea de sportiv de performanţă. A făcut tot felul de tratamente şi în Italia şi Serbia, dar nu a mai putut fi salvat. Îmi pare aşa de rău de el, era un tip zdravăn! El a început activitatea la Liberty Oradea, fiind descoperit de antrenorul Valentin Bonca, după care l-am preluat eu la LPS – Liberty în 2000, apoi a ajuns la CSM, până în 2018, când s-a retras“, a declarat pentru ebihoreanul.ro, antrenorul Emil Morar, cel care în prezent este şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Judo.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button