Un club privat din Brașov – bilanț excepțional la Campionatele Naționale

Un club privat din Brașov a fost vedeta Campionatelor Naționale de patinaj viteză care s-au desfășurat la Inzell, în Germania, în perioada 15-16 februarie.
Astfel, CS iTalent Braşov a cucerit 5 titluri naţionale prin: Ionescu Iulia Maria – categoria juniori A; Szasz Diana Natalia – categoria juniori B; Debu Tudor Cristian – categoria juniori B; Astefanoaie Andrei – categoria juniori C; Mercusev Maxim – categoria juniori F.
Un club privat din Brașov – bilanț excepțional la Campionatele Naționale
„Ne întoarcem acasă cu cele mai multe victorii, în total 22 locuri 1, la toate categoriile de vârstă unde am avut sportivi înscriși. De asemenea, am avut 11 medalii de argint şi 7 de bronz. Am demonstrat că munca, pasiunea și determinarea pot duce un club la cel mai înalt nivel. Suntem, fără îndoială, cel mai productiv club de patinaj viteză din România, dar dincolo de medalii și clasamente, ne bucurăm că am format o echipă unită, puternică și curajoasă”, au relatat cei de la iTalent Braşov.
Antrenorul Dănilă Flavius Valentin merită felicitări pentru aceste rezultate deosebite.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

