Sport
Un antrenor părăseşte Liga 1
Încă o demisie de antrenor în Liga 1. Potrivit celor de la Mediafax, echipa de fotbal ASA Târgu Mureş a rămas fără tehnician după ce italian Cristiano Bergodi a renunţat la postul său. Bogdan Mara, preşedintele exectiv al clubului mureşean, a declarat: „Da, Bergodi a demisionat. Dimineaţă a fost la antrenament, iar după-masă ne-a sunat că vrea să reziliem contractul din motive personale. Am încercat să discutăm, dar a fost foarte ferm. Am reziliat de comun acord şi vom vedea pe cine vom aduce antrenor. Pentru moment nu avem nici o soluţie. Pentru următorul meci cred că interimatul va fi asigurat de jucătorii Gabi Mureşan şi Pablo Brandan”. Bergodi a fost numit la conducerea ASA Târgu Mureş în 22 septembrie, în locul lui Vasile Miriuţă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.