Ultima sansa pentru handbalistii dinamovisti brasoveni

Turul Ligii Nationale de handbal masculin se apropie de final. In ultima runda, Dinamo Brasov va primi vizita gruparii Politehnica Iasi. Confruntarea va avea loc maine, de la orele 11.00, in Sala Sporturilor „D. P. Colibasi”. Cu siguranta, este ultima ocazie pentru „alb-rosii” de a ramane in lupta pentru evitarea retrogradarii, un eventual esec condamnandu-i, practic, pe dinamovisti. Despre confruntarea de duminica, antrenorul principal Dorin Cian, care nu va fi prezent la meci, deoarece are unele probleme in familie, a relatat: „Este un joc greu. Pentru noi nu mai exista partide usoare, insa trebuie sa castigam pentru a ramane in lupta pentru evitarea retrogradarii. Sper ca baietii vor trata cum trebuie aceasta disputa, chiar daca nu am avut niciodata probleme cu gruparea din Iasi. Nu va fi usor, insa, daca jucam la valoarea noastra, putem invinge. Un succes ar fi excelent pentru moral”. (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




