Ultima oră. Cine își asumă răspunderea? LPF aruncă pisica în curtea FRF. Război total între cele două foruri
În fotbalul românesc ceea ce se decide dimineața nu mai e valabil seara. Liga Profesionistă de Fotbal a decis să scoată castanele din foc cu mâna altuia. În această dimineață, LPF a anunțat într-o conferință de presă, prin vocea secretarului general Justin Ștefan că Rapid nu va putea evolua în Liga 1, competiție în care va participa ACS Poli Timișoara.
În această seară, la ora 21.00, lucrurile s-au schimbat. Președintele LPF, Gino Iorgulescu, și secretarul general Justin Ștefan au ieșit în fața presei să spună că administratorul judiciar al Rapidului s-a răzgândit și și-a schimbat declarația, astfel că Rapid a cerut să fie înscrisă în Liga 1. Totuși, în loc să ofere un răspuns, LPF a decis să arunce pisica în curtea Federației Române de Fotbal, cu care a deschis un adevărat „război”. Astfel, probabil pentru a scăpa de un proces cu Rapid, LPF a decis să nu își asume răspunderea unei decizii, invocând regulametul FRF.
„Dimineaţă, lichidatorul spunea că Rapid nu poate participa. După-amiază şi-a schimbat opinia, s-a răzgândit. A trimis o adresă în care cere ca membrii Comitetului Creditorilor de la Rapid să desemneze o persoană care să facă demersuri pentru înscrierea Rapidului în Liga 1. Regulamentul spune că, dacă secretarul general are dubii în ceea ce priveşte participarea unei echipe la meciurile din Liga 1, cazul va fi trimis la Comisia de Disciplină. Acum există aceste dubii. Cazul va fi trimis la Comisia de Disciplină a FRF, în care se va analiza dacă Rapid îndeplineşte sau nu condiţiile de participare în Liga 1”, a declarat Justin Ștefan. Astfel, dacă Rapidul nu va fi acceptat de Comisia de Disciplină, cel mai probabil FRF va fi acționată în instanță de clubul bucureștean. Dacă Rapid va fi acceptată în Liga 1 și apoi se va retrage sau va fi menținută decizia falimentului, LPF ar putea da în judecată Federația Română de Fotbal, dacă va fi afectat contractul cu cu televiziunile. O situație win-win pentru LPF, care arată totuși că cei care conduc nu au curajul să își asume răspunderea.
Altfel, este clar că LPF și FRF sunt în război. Liga acuză, prin vocea aceluiași Justin Ștefan, că „FRF vrea să adauge următorul paragraf în convenția pe care ar trebui să o semnăm mâine: «LPF beneficiază de autonomie administrativă, juridică și financiară, în limitele stabilite de FRF». Practic, federația își creează pârghia pentru a veni și a spune «Pentru binele fotbalului, trebuie să dăm 7 milioane de euro din drepturile TV către alte cluburi». FRF vrea să subjuge administrativ, financiar și sportiv cluburile”. „Astăzi avem dovada că FRF vrea să subjuge administrativ, financiar și sportiv toate cluburile din Liga 1. Se încalcă grav legile. Azi ne asumăm public și propunem ca în cel mai scurt timp ca toate cluburile care se află în insolvență să nu poată participa în Liga 1. Vrem să fie un mecanism de control financiar, ca în Spania. Vrem să fie o limită a bugetului salarial, care să fie egală cu bugetul din drepturile TV. Cerem ca FRF să introducă urgent aceste măsuri. Vrem ca în regulamentul de licențiere să se introducă din noul evaluarea datoriilor către stat. În cazul Rapidului, marea problemă care a dus la faliment a fost cea cauzată de datoriile către stat. Până acum, FRF a încercat să creeze ideea că LPF nu vrea reforma fotbalului românesc. Cerem ca FRF să implementeze în scurt timp aceste reguli”, a spus Ștefan.
Totodată, secretarul general al LPF a vorbit despre „regula U21”: „Regula U21 este ilegală și discriminatorie pe criterii de vârstă și de naționalitate. Solicităm ca mâine regula să fie eliminată. Ne-am adresat Asociaței Ligilor Europene și ni s-a spus că regula afectează echipele și intervin asupra deciziei antrenorului de a avea la dispoziție cel mai bun “11”. Această regulă nu este în conformitate cu legile europene”.
Rămâne de văzut care va fi reacția forului condus de Răzvan Burleanu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.