Sport

TURNEUL CELOR 4 TRAMBULINE. Stoch, pentru o triplă de senzație!!!

 

Polonezul Kamil Stoch (foto) vizează un al treilea triumf în Turneul celor 4 Trambuline la sărituri cu schiurile, dorind să egaleze performanța norvegianului Björn Wirkola, care a câștigat de trei ori competiția programată la cumpăna dintre ani, în 1967, 1968 și 1969.

Acum un sezon, Stoch a intrat în istorie, reușind să-și adjudece toate concursurile din Turneul celor 4 Trambuline și, implicit, competiția. A mai realizat acest lucru germanul Sven Hannawald, la ediția 2001-2002. Polonezul s-a mai impus în Turneul celor 4 Trambuline în 2017.

Kamil Stoch a început onorabil sezonul 2018-2019 al Cupei Mondiale, fiind pe locul 3 în clasamentul general, după conaționalul Piotr Zyla și japonezul revelație Ryoyu Kobayashi.

Niponul a bifat 6 podiumuri în cele 7 concursuri din actualul sezon al Cupei Mondiale, dintre care 4 victorii. De văzut dacă la 22 de ani va rezista presiunii și va deveni al doilea „icar” din Țara Soarelui Răsare care-și va adjudeca Turneul celor 4 Trambuline, după Kazuyoshi Funaki în 1998.

De remarcat că austriacul Gregor Schlierenzauer, în eclipsă de formă, a declarat forfait pentru actuala ediție a Turneului celor 4 Trambuline, care începe astăzi cu calificările de la Oberstdorf (ora 17.30, în direct pe Eurosport HD).

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button