Sport

Turneul celor 4 Trambuline marchează, SPORTIV, trecerea dintre ani!!!

 

A 66-a ediție a Turneului celor 4 Trambuline la sărituri cu schiurile se derulează în perioada 29 decembrie 2017 – 6 ianuarie 2018, fiind transmisă în direct la Eurosport.

Începând din 1953, anual, competiția are loc cu ocazia Noului An pe patru trambuline diferite, două în Germania (Oberstdorf și Garmisch Partenkirchen) și două în Austria (Innsbruck și Bischofshofen).

Nemții, în mare formă în acest început de sezon, speră să cucerească prețiosul trofeu, antrenorul lor coordonator, Werner Schuster, precizând: „Mii de fani vor lua cu asalt bazele sportive, fiind «sold-out» pentru acest eveniment”.

Evident, principalul favorit este liderul Cupei Mondiale, germanul Richard Freitag, în vârstă de 26 de ani, care crede, realist, că ultimele performanțe obținute nu-i garantează succesul la Turneul celor 4 Trambuline: „Am, însă, o șansă bună. Voi concura calm și încrezător în șansele mele”.
 
Conaționalul Andreas Wellinger îl secondează în ierarhia generală a Cupei Mondiale, bavarezul subliniind înaintea competiției: „Din 2012 iau parte la Turneul celor 4 Trambuline, cu o pauză în 2014, cauzată de o accidentare. De Crăciun, pe care l-am petrecut cu familia, am făcut o mică pauză și mi-am «curățat» mintea. Detaliile vor face diferența, astfel că trebuie să mă concentrez la maximum pentru a nu comite greșeli”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare