„TUR DE FORȚĂ”. Dana Haralambie a spart gheaţa în acest sezon!!!

În sfârșit, Dana Vasilica Haralambie s-a calificat, în acest sezon competiţional, în prima manșă a unui concurs de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile.
S-a întâmplat ieri la Hinzenbach, în Austria, unde sportiva de la AS Săcele a ocupat locul 34, din 39 de concurente clasate, cu 90 de puncte (săritura a fost în lungime de 78.5 puncte).
Victoria i-a revenit germancei Carina Vogt (245.2 puncte – sărituri de 92 și 90 de metri pe trambulina având K 85 de metri). Podiumul a fost completat cu austriaca Daniela Iraschko-Stolz, lidera Cupei Mondiale, și slovena Spela Rogelj.
Și un arbitru român a fost delegat la această competiţie, este vorba de Andrei Balazs.
Dana Vasilica Haralambie va participa în week-end la etapa de Cupă Mondială de la Râșnov (7-8 februarie), dar înainte va concura și la Mondialul de schi nordic pentru juniori și tineret de la Alma Ata (Kazahstan), în 5 februarie.
„Va face un tur de forţă”, a precizat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon (FRSB).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





