Sport

„Tricolorii” privesc meciul de la Minsk cu încredere

  • article_264563_1.jpg
 

România încearcă în această seară, de la orele 20.30, în Belarus, să repare ce a greșit în confruntarea cu Albania, din prima etapă de calificare la Euro 2012.

„Suntem puțin dezamăgiți după egalul cu Albania, dar am venit să câștigăm meciul și suntem siguri că o putem face. Nu este nici o tensiune în lot. Mutu este un fotbalist decisiv. Deocamdată, nu poate evolua, dar avem nevoie de el. E un jucător de valoare, pe care îl așteptăm. Sper să nu-i dăm lui Răzvan Lucescu motive să plece. Partida cu Albania a fost doar un accident. Belarus are o echipă de valoare, cu un jucător precum Hleb, care poate face diferența. Nu știu dacă există o favorită în acest duel, dar noi am venit să învingem”, a afirmat Gabi Mureșan.
La rândul său, Bogdan Stancu a menționat: „Întâlnim o formație bună, tehnică și bine așezată pe teren, însă de această dată se va vedea o altă față a României. Mai motivată, mai decisă și vom vom pleca de la Minsk cu toate cele trei puncte. Mai sunt destule confruntări în această campanie și le putem câștiga. Dacă nu luăm toate punctele acum, vom ajunge într-o situație foarte grea. În proporție de 50%, șansele noastre la calificare vor fi compromise”.
Tehnicianul german al Belarusului, Bernd Stange, a opinat: „Vom avea un meci greu și nu va fi bine dacă nu vom lăsa euforia la o parte”.

Franța, sub presiune
O presiune uriașă plutește și deasupra Franței, care a pierdut primul meci din grupa D, astfel că este forțată să obțină o victorie în deplasarea din Bosnia-Herțegovina. În afara problemelor din ofensivă, unde nu reușesc să înscrie, după cum a relatat selecționerul Laurent Blanc, „cocoșii” au și jucători accidentați, Loic Remy, Guillaume Hoarau și Louis Saha ratând, se pare, meciul de astăzi. Singura veste bună pentru francezi este revenirea lui Benzema. „Ţinând cont de aceste circumstanțe, nu putem spune că mergem în Bosnia să învingem. Sper să ne rezolvăm problemele cât mai repede posibil”, a zis Blanc.
De asemenea, Albania primește vizita Luxemburgului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google