Trei echipe din Liga 1, DEPUNCTATE
Comisia pentru acordarea licențelor din cadrul Federației Române de Fotbal a decis astăzi după-amiază penalizarea cu câte trei puncte a cluburilor ASA Tg. Mureş, Gaz Metan Mediaș și Pandurii Tg. Jiu pentru nerespectarea fair-play-ului financiar. Grupările în cauză nu și-au achitat datoriile către angajați și către alte cluburi până în 30 noiembrie.
„Procesul de monitorizare financiară a cluburilor are mai multe termene, începe din luna iunie și continuă până la sfârșitul anului. Aceste trei cluburi, conform rapoartelor depuse la noi, au înregistrat datorii către proprii angajați și alte grupări din transferurile de jucători la data 30 septembrie și aveau termen de grație două luni. Ținând cont că nu au achitat datoriile la 30 noiembrie, prima instanță a Comisiei de acordare a licențelor a aplicat regulamentul, care spune clar – deducerea a trei puncte din clasamentul Ligii 1”, a afirmat, pentru Agerpres, Viorel Duru, directorul Departamentului de licenţiere din cadrul FRF.
Cazurile celor trei cluburi din Liga 1 vor fi rejudecate în cursul acestei săptămâni de Comisia de apel, iar vineri, 23 decembrie, se vor da deciziile definitive. Acestea vor mai putea fi atacate doar la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.