Sport

Traian Marcu, o viaţă dedicată tenisului. „Sunt probleme mari în sportul braşovean”

Antrenor emerit şi Maestru emerit al sportului, fostul tenismen Traian Marcu împlineşte astăzi 70 de ani.

„Cifră rotundă, ce să zic. Mă simt bine, asta e mai important. Joc în continuare tenis. Avem o gaşcă şi jucăm de patru ori pe săptămână pe terenurile de la gară”, a spus Traian Marcu.

Fostul tenismen a vorbit şi despre situaţia sportului de la poalele Tâmpei şi a atins câteva puncte sensibile: „Ce poţi să mai zici. Braşovenii nu mai au loc. Vin doar oameni din alte părţi, care nu au nici o treabă cu oraşul nostru. Avem cea mai mare handbalistă din istoria României (Mariana Târcă – n.r.) şi nu are loc la Corona. Avem antrenori extraordinari în multe sporturi, dar se preferă să se aducă din alte părţi. Sunt probleme mari. Se preferă oameni care nu au absolut nici o legătură cu Braşovul şi pentru posturile de conducere. Cine suferă? Sportul braşovean şi braşovenii. Şi la Dinamo e nenorocire. Vai de mine cum a ajuns clubul…”.

Luca Alexandru Marc, nepotul lui Traian Marcu şi fiul fostului portar de la FC Braşov, Traian Marcu, îi calcă pe urme bunicului. „Joacă tenis, îi place. Are 13 ani şi e legitimat la Dinamo. Promite, vedem unde va ajunge”, a spus Traian Marcu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button