Sport

Traian Băsescu, mesaj pe Facebook după meciul România – Norvegia

 

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a postat pe Facebook un mesaj după succesul Naționalei de handbal feminin cu Norvegia, 31-23, de la Campionatul European din Franța.

„România are şi lucruri extraordinar de frumoase.

Dacă în această seară v-aţi fi uitat pe TVR 1 la meciul fetelor noastre cu Campioana Europei, Norvegia, aţi fi văzut că există şi o Românie frumoasă, cu oameni extraordinari, devotaţi şi mândri.

Am văzut şi meciurile fetelor noastre cu Cehia şi cu Germania, meciuri pe care le-au câştigat, dar în ambele au avut acea uşoară demobilizare spre final care a permis adversarelor să reducă diferenţa la 3 respectiv 4 goluri.

Pe norvegience însă nu le-au iertat până în ultima secundă, scor 31 la 23 pentru fetele noastre.

Şi peste toate, o mână de români îmbrăcati în culorile naţionale le-au susţinut 60 de minute făcând un zgomot de parcă meciul se juca la Bucureşti cu sala plină de români şi nu la Brest.

România are şi lucruri extraordinar de frumoase.

PS – O sugestie pentru prietenii mei: urmăriţi meciurile Echipei Naţionale feminine de handbal, pentru că s-ar putea să aflaţi pe 19 Decembrie că fetele noastre sunt Campioane Europene la handbal feminin şi voi aţi stat să vă uitaţi în gura lui Gâdea, Badea, Zamfir, Guşe, Bogdan, Ciutacu, Chireac, Cristache, Buşcu, Pieleanu, Dogioiu, Ficeac, Ioniţă şi alte specimene ale menajeriei televizate de canalele de ştiri”, a scris Băsescu.

FOTO: fra2018.ehf-euro.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button