Tinerii handbaliști „tricolori” visează la Europene

Dacă vor să participe la turneul final din Slovacia, ei trebuie să „prindă” unul din primele două locuri în grupa de la Brașov
De mâine și până duminică, Sala Sporturilor „D. P. Colibași” va găzdui o grupă din cadrul preliminariilor Campionatului European de handbal masculin pentru tineret, România, Norvegia, Franța și Austria urmând să se dueleze pentru cele două locuri care asigură prezența la turneul final din Slovacia.
„Tricolorii” vor debuta în competiție mâine, de la orele 18.00, în compania Norvegiei, sâmbătă, de la orele 17.00, se vor confrunta cu Franța, iar duminică, începând cu orele 10.00, se vor afla față în față cu reprezentativa „Ţării Valsului”.
Naționala noastră și-a stabilit cartierul general în Poiana Brașov, la Hotelul „Olimpic”, „principalul” Titel Răduță fiind optimist înaintea startului competiției: „Toate cele patru combatante au șanse egale. Calificarea s-ar putea decide în ultima zi, întrucât nu există o favorită certă. Vom întâlni veșnicul nostru adversar, Franța, țară ce are o bază de selecție vastă și o școală de copii și juniori de excepție. Apoi, sunt norvegienii, cu temperamentul tipic nordicilor, o echipă frumoasă și disciplinată tactic. În fine, Austria, chiar dacă nu spune mare lucru, de această dată dispune de o generație de top. Ne bazăm pe mobilizarea băieților și pe susținerea publicului, care sper că va veni în număr cât mai mare, mai ales că în lot sunt mulți handbaliști, șase, de la formația brașoveană Rom Cri. Va conta extrem de mult prima partidă. O victorie în fața Norvegiei ne-ar da un moral excelent și în proporție de 50% am fi calificați”.
O șansă de afirmare
Pe lângă faptul că au posibilitatea să meargă la un turneu final, pentru tinerii jucători născuți în 1990 sau 1991 întrecerea reprezintă și o șansă de afirmare, interlocutorul opinând: „Văd că băieții vor să facă o treabă bună și îmi e teamă de supramotivare. O calificare la Europene ar însemna etalarea valorii individuale și de grup a acestei generații și, normal, șansa de a «prinde» un contract la grupări de top din Liga Națională. Nu vreau să mă grăbesc în declarații, dar cred cu tărie că putem ajunge în Slovacia”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



