Sport

Tenismanul Novak Djokovic nu este un tip cheltuitor

 

Novak Djokovic domină în acest moment lumea tenisului masculin mondial. El a devenit numărul 1 mondial în 2011 şi de atunci nu a ajuns mai jos de locul 2 în ierarhie. Chiar dacă a obţinut câştiguri importante în bani, tenismanul sârb nu este un tip cheltuitor ca alţi mari sportivi. Asta nu înseamnă că Djokovic nu se bucură de pasiuni pe care le are în afară de tenis. În întreaga carieră, din premiile câştigate din tenis, sârbul a obţinut peste 79 milioane de dolari, din care 6.9 milioane de dolari numai în 2015. În plus, el are semnate mai multe contracte de publicitate. Din banii câştigaţi, Djokovic şi­-a cumpărat un apartament la Monte Carlo, unde este una dintre cele mai scumpe pieţe imobiliare din lume, după cum a scris Business Insider. De asemenea, în 2009, şi­-a achiziţionat un luxos iaht, Manhattan 60, cu 2,5 milioane de dolari, pe care, ulterior, l­-ar fi vândut. El deţine un lanţ de restaurante numit Novak Cafe, cu locaţii în Belgrad, New Belgrad și Kopaonik. Chiar dacă îi plac maşinile sport, sârbul a susţinut anul trecut că renunţă la ele odată cu venirea pe lumea a băieţelui său. Lui Novak Djokovic îi place să impresioneze, astfel că, anul acesta, la Wimbledon, la un antrenament, a ajuns cu… elicopterul.

Djokovic și familia sa deţin o companie numită Family Sport, care, potrivit site ­ului companiei, organizează evenimente sportive și oferă servicii de catering. Pentru a se menţine în formă, liderul mondial utilizează o cameră de presiune, numită CVAC Pod, care se presupune că ajută la creşterea tonusul muscular, reducerea acidul lactic și stimularea producției de celule stem. Un astfel de aparat costă nu mai puţin de 75.000 de dolari.

În 2013, el a scris o carte de nutriţie şi stil de viaţă, în care a povestit despre dieta care i­-a schimbat cariera. Se ştie că sportivul sârb consumă produse fără gluten. De altfel, Novak Djokovic şi-a lansat recent propria linie de alimente nutriționale numită „Djokolife”. Tenismanul, care susţine numeroase acte de caritate, are şi o fundaţie care se implică în educaţia timpurie a copiilor. Anul trecut, el a donat 750.000 de dolari, bani obţinuţi la un turneu Open, pentru victimele inundaţiilor din Serbia. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button